Tesserae
Recenzie ”Români în vorba goală” de Marioara Novac, Revista Vatra Veche

Email

Detaliul. Mic, insignifiant, trecut cu vederea, (aparent) inutil. Căci, de obicei, privirea se focusează, magnetic, pe excepțional, pe straniul nonconformist, bulversant, cu o logică dincolo de contingent, atipică. Dar, tocmai el e bobul de mazăre care agită somnul creativ, el cotrobăie în sertare convenționale, unde semantica e încă neepuizată. Detaliul…Quid prodest? Seamănă cu cioburile,  cu gunoaiele dintr-un sit arheologic, care nu vor mai fi niciodată amfore…Și totuși, detaliul e fărâmă vie pentru ochiul ”atent la culori”, nu doar la finalul maiestuos al curgerii.

Un astfel de volum de instantanee, structurat ca tușele repetate ale unui zugrav și vizibile doar la punerea lor sub lupă,  este” Români în vorba goală”. Mignone, mai degrabă tablete decât povestiri, cu un parfum  de bilețele uitate printr-o carte, ele refac, la nivel ficțional, un real aparent secătuit de inspirație pe care doar (neo)postmodernismul îl mai poate salva și redimensiona într-un mozaic divers, pendulând între delicatețe (Fata din Shanhai), fapt divers (Tăierea genții la români) ori grosier caricat (Epidemie de cultură).

Lucrătura, aparent necizelată, spusă dintr-o suflare, fără intervenții sofisticate la nivel de construcție narativă, preponderent retrospective și doar uneori cu derulare simultană spunerii, uimește nu atât prin diversitatea”celorlalte” povești (care, altminteri, nu ar avea potențialul unicizant al ineditului, spun unii!), ci, mai ales, prin umanitatea delicată, a singurătății care nu se mai completează cu jumătatea promisă, a metropolelor din visurile neacoperite de real, când destinul joacă festele lui,  mereu,  pe o singură carte.

După ce naratorul trage rapid liniile unui cadru (la o agapă, în bucătărie, în parc), răsar dialogurile unei lumi de rang cvasisecundar (tâmplarii, gurmanzii, boschetarii), cu o logică deloc searbădă, ci mustoasă, veselă în toată gravitatea ei existențială. Vorbirea, colportarea, compararea mentalităților, agitația (de exemplu, la benzinăria din Germania) rămân marca autenticității balcanice neistovite nici de porțile (nu prea) largi ale Occidentului, nici de globalizarea searbădă.

Astfel, ludicul îl ghidează pe lector, discret, în realul recognoscibil, dar într-o dublă cheie, căci pașii printre bijuteriile de porțelan au, permanent, un ochi întors spre sensuri profunde. Aceasta este una dintre trapele volumului: ușurința…grea cu care se redefinește lumea.

Nu lipsesc referințele metatextuale, frământările lui Pygmalion de secol al XXI-lea care caută, și el, răspunsurile, tensionat de rostul existențial și de modul în care este/devine/trebuie să fie interfața lumii reale, ”instrumentul” de extragere și de definire a noului său univers:

” Să fie marea carte una monumentală? Să fie scriitura masivă, stilul –un transatlantic, capitolele – spărgătoare de gheaţă traversând maiestuoase mările de critici care se bălăcesc neputincioşi cu răţuştele lor gonflabile? Să fie, dimpotrivă, marea carte mai mult zveltă decât solidă? Înaltă, fragilă, filigranată?”

Nu de puține ori, rosturile naratorului par complicități în relația cu lectorul  (căci ambii viază, respiră același aer de tramvai cu șmecherași dotați cu șișuri), deși buna-dispoziție poate fi și este o nouă  capcană semantică, o invitație la a percepe mundanul într-o așezare interogativă, de tipul: Cine sunt? Unde merg? ori Să mai merg?!

Referințele contemporane subtile, polemicile politice (de exemplu, din Democrație obscenă), șfichiuitoare, lumea românească ori de aiurea (atât de aiurea cât poate mentalul colectiv să cuprindă!) definesc un spațiu (încă) balcanic, al șaradei, al vorbei lungi, al uimirii infantile, neforțate, netrucate.

O carte-emblemă (cu un suport grafic excelent, semnat de Traian Furnea) despre un sine multiplicat, un caleidoscop despre o spiritualitate cu miticisme, ancorată în mituri, crescând laolaltă cu cele  urbane care sunt gata-gata să niveleze mapamondul, prin respirație și prin simțirea standardizată. Un scris iute, pasional, oltenește, cu un subtext ironico-parodic, singurul apt de supraviețuirea onestă printre ceilalți și prin sine.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

14 − six =