Țara ca un mare chef

Email

desen de Traian Furnea

Sărbătorile sunt deja o amintire mai mult sau mai puțin plăcută, pe când belelele zilnice sunt aici, ne putem bucura de ele fără restricții. Au grijă să nu le ducem lipsa niște inși excelent situați politic și economic, care ne îndeamnă generoși să împărtășim (mental, firește, că nu sunt bani în țărișoara asta pentru noi toți) satisfacțiile lor.

De pildă, nu de mult, un demnitar foarte simpatizat pentru bazaconiile pe care le emite în public, dar și pentru marea sa pasiune – manelele (semn de atașament față de cultura străveche a poporului) mărturisea că ultima sa petrecere a costat un milion de roni. „Circa un milion” a precizat modest.

S-a făcut linişte în jur. Nu pentru mărimea cheltuielii, căci or exista în lume nunți regale mai scumpe decât bairamul menționat. Dar prințul politicii și manelelor noastre nu e totuşi prinţul moştenitor al Bruneiului, deşi prin părţile noastre îl bate lejer la popularitate.

Unul din martorii mărturisirii (că s-a strâns puhoi de admiratori, vă daţi seama, şi l-au rugat toţi să repete), o doamnă, a întrebat: „Un milion? Da’ ce-aţi mâncat, frate?” La care dânsul, duios (căci aşa sunt cei care mănâncă de un milion faţă de cei lihniţi) a răspuns genial: „Tot ce s-a inventat”. „Şi tancuri?” n-a găsit femeia un exemplu mai potrivit.

Astfel, starea de spirit a națiunii s-a înveselit brusc. Una e să stai la taifas cu nişte scofâlciţi care-au petrecut Revelionul în bucătărie, cu pâine prăjită şi ceai, alta e să-l vezi în carne şi oase pe alesul tău care-a mâncat şi-a băut de un milion. În primul caz, te ia aşa, un leşin, ca şi cum foamea interlocutorilor ţi s-ar transmite şi ţie, ascultătorului. În cel de-al doilea caz, povestindu-ţi-se că s-a mâncat de un milion de roni, te şi cuprinde mulţumirea. Ca-n istorioarele cu sărmani care ronţăie un covrig, închipuindu-şi că e piept de curcan.

Fireşte că după declarațiile demnitarului toată lumea s-a simţit deodată sătulă. N-a trecut mult şi s-a lăsat cu joc şi chiuituri. Manelistul a preluat conducerea, ca un politician pur-sânge, care simte imediat oportunitatea de-a veni la putere. Din înălţimea amvonului său ne-a ţinut o predică binemeritată: „Când ai bani şi n-ai valoare, omule nu te da mare, că viaţa e ca o scară, te urcă şi te coboară…” Pe dânsul l-a urcat, vezi bine.

De obicei, când e vorba de vreun bal de binefacere, opinia publică înfierează cam nervoasă luxul sfidător, risipa de mâncare, toaletele deocheate, zâmbetele neruşinate ale invitaţilor. Noi însă ne-am bucurat că după plecarea chefliului de-un milion, spre frontul bătăliilor pentru problemele țării, n-a fugit nimeni să-l critice. Nici măcar n-au aruncat după el cu un retevei. Lumea şi-a dat seama că ăsta merită ce i se întâmplă, cum și noi merităm tot ce trăim mulțumită lui…

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eight + 4 =