Pensie pentru somn special

Un om sforăia pe o bancă. Dar, dați-mi voie să adaug: nu orice băncuță, dintr-un părculeț, care ține loc de casă pentru sumedenie de locuitori ai patriei noastre prezente. Vorbim aici despre o bancă din Parlamentul României, pe care șed și sforăie mulți cetățeni.

Când dormi în patul tău şi te trezesc grijile din cinci în cinci minute, nu sforăi. Dar când dormi pe o bancă parlamentară, eşti sănătos tun şi nici capul nu te doare de probleme, se cam schimbă situaţia. Ei, omul ăsta sforăia de se cutremura respectivul mobilier. Pe lângă faptul că poate fi un semn al bunăstării, sforăitul simbolizează de asemenea un spirit robust, pozitiv, grefat pe un fizic trainic. Păi, de asemenea oameni avem nevoie la conducere, nu?

Un prosper om de afaceri, trecând pe-acolo, să vadă ce s-a mai ales de niște protejați ai lui, s-a oprit mirat în loc.

„Iată, își zise, exact ce-mi trebuie. Un ins pe care nu-l dau grijile afară din casă, din care o să fac un om special, un supraom, capabil de numeroase realizări”.

Cu cât se gândea mai bine, expresia „nu-l dau grijile afară din casă” i se părea tot mai puţin potrivită. N-avea ăsta griji, după cum sforăia… Mai corect ar fi fost „nu-l dau alegătorii jos de pe bancă”.

Pasămite, omul care trecuse pe-acolo avea foarte mulţi bani. Cu bani poţi să faci, dacă e nevoie, minuni. Procesul e simplu. Subiectul adoarme pe o bancă, parlamentar obişnuit, şi se trezeşte cu o pensioară specială în buzunarul de la piept, acolo unde-i bate cu putere patriotismul. Supraom.

I-a fost însă greu ăluia cu bani să-l trezească pe omul care sforăia. Și-a dat seama că are în faţă un ins care când se-apucă de-o treabă n-o lasă cu una cu două, până n-o duce la bun sfârşit. Dar în cele din urmă a reușit.

Ăla era buimac, ca orice ales obişnuit. Nu pricepea de ce i-a stricat ăsta somnul şi se arăta chiar cam iritat. Dar când a înţeles că e rost să primească o pensie specială, procesul de încolţire a supraomului din dânsul deja s-a declanşat. Priviri sclipitoare, bicepşi, tricepşi fremătând, lăstari de scandal croindu-şi drum printre dinţii clănțănind bărbătește.

Totuși, experimentul a avut și dezavantaje. Nu că n-ar fi fost suficienți bani. Erau destui şi pentru doi supraoameni sau trei. Nu pentru că parlamentarul special, care sforăia cuminte în banca lui, n-ar fi fost destul de special. Mai special ca dânsul nu găseşti nicăieri pe lumea asta.

S-a întâmplat însă că i-a sărit somnul de tot, iar de sforăit, ce să mai vorbim… Şade trist, cu ochii roşii de oboseală. Cum adoarme, cum visează că vine finanțatorul acela şi-i cere banii înapoi.

Şi-l face la loc, din supraom, un somnoros obişnuit.