Rupți de viață
Haz de (ne)caz

Demult, pe vremea când nu se pomenise de pandemie, carantină, izolare, ori (Doamne ferește!) închiderea teraselor, părinții le reproșau uneori odraslelor că nu rezonează suficient la filmele „rupte din viaţă”. Copiii erau  tot cu ochii pe pistolari, indieni şi spadasini, căci nu se inventaseră încă celularul, tableta, laptopul.

Când se dădea la teve vreo coproducţie cu amorezi de vârsta a doua, ținându-se de mână și pierzându-se din priviri (a se uita unul la altul, pentru tinerii străini de expresie), pe adolescenți îi lua un căscat cu trosnete. Iar mamele, de colo: „Ce, mă, sunteți roboţi? Mai lăsați aventurile, uitaţi-vă şi la astea rupte din viaţă!”.

După ce-au stat atâtea săptămâni prin case, majoritatea oamenilor încearcă să-și reconstruiască o viață normală din piesele anormalului.  Mulți luptă să supraviețuiască, de la o zi la alta, cu o brumă de resurse. Unii trudesc pentru îmbunătățirea natalității. Și, cu mici excepții, un popor întreg privește zi și noapte la televizor.

Reportaje, știri (unele chiar adevărate), scandaluri, filme, telenovele. Și te uiți… Și te uiți… Cu vremea, începi să te îndoiești de propriile percepții. Ce e viaţa? O comedie, o tragedie, o pandemie? Câteva rafale, câteva împunsături de spadă? Sau doamnele şi domnii care suspină din tot felul de fleacuri?

Oricât de incredibil ar părea, au fost și vremuri când omenirea ținea serialele în frâu. Câte-o saga pe an, nici capul nu ne durea. Dar când s-a declanșat pandemia telenovelelor, lumea lor s-a revărsat peste noi. Secvenţele „din viaţă” sunt mai numeroase decât cele ale vieţii înseşi.

Din curiozitate, am urmărit două luni episoadele unui serial de succes. Serialele nu se-ncurcă cu nişte terchea-berchea singuratici. Operează cel mai adesea cu familii numeroase de bogătani. Bogătanii sunt mai interesanţi decât sărăcanii şi, din câte văd pe micul ecran, au mult mai multe rude.

Am numărat întâmplările interesante din viaţa acelor oameni. Am rămas siderat. Într-o primă săptămână, familia lor a trecut printr-o răpire, un incendiu urmat de inundaţii, trei bătăi, o crimă, un uragan şi aterizarea unui ozeneu. În a doua, întâmplărilor li s-au adăugat o invazie de urşi şi niște crize economice mondiale.

Când am calculat câte se petrecuseră de când se transmitea serialul, mi s-a făcut părul măciucă. Vieţile noastre, hai să le zicem reale, sunt monotone şi relativ lesne de parcurs, mai ales de când cu covidul ăsta. Mie, dacă aş fi făcut parte din familia aia, mi-ar fi ieşit fum din cap de atâtea întâmplări.

Dar ei trăgeau de fiecare dată o concluzie şi se duceau la culcare, pentru ca a doua zi s-o ia de la capăt, sub ochii noştri. Mi-am dat seama că e doar o chestiune de exerciţiu. Dacă am avea antrenamentul lor la întâmplări, poate că şi vieţile noastre ar fi la fel de interesante…