Proces verbal oltenesc
Fragment din romanul „Ia-ne viețile, Angel”, în curs de apariție

– Unui actor celebru – nu zic numele, că e încă în centrul atenţiei și poate i-ar dăuna la imagine, îşi începe Olteanul relatarea, îi furară maşina. Tevatură, nervi, vă daţi seama. „Domne, o parcai şi după cinci minute nu mai era acolo!”

Când să dea maestrul, actorul despre care fac vorbire, telefon la poliţie, hop, sună unul la uşă. „Maestre, tăiaţi-mă, spânzuraţi-mă, eu fusei vinovatul, nevastă-mea era-n luna a noua şi-o apucară chinurile facerii pe stradă, vă daţi seama, disperaţi, niciun taxi, nu opri nicio maşină, nu puturăm suna ambulanţa, că mi se terminase bateria, forțai portiera maşinii dumneavoastră şi-ajunsei la timp la spital, acum am un băieţel sănătos şi venii să faceţi ce consideraţi cu mine, livraţi-mă pe mâna poliţiei, eu oricum vă plătesc paguba, bine că scăpară nevasta şi ăla micu’…”

– Deci, continuă Olteanul, maestrul năuc se gândi că întâmplarea incredibilă o să-l salte mult în ochii prietenilor când o povesti la vreo agapă, ori, și mai bine, la vreo recepție. Îl invită pe admirator înăuntru. Luă banii pentru portieră, nici nu vru s-audă de poliţie (bine că se văzu cu maşina înapoi) îl felicită pe proaspătul tată şi-i dădu, la rugăminţile înlăcrimate ale aceluia („maestre, eu aş vedea de-o sută de ori la rând un spectacol de-al dumneavoastră, fără să mănânc, fără să beau…”), un bilet pentru premiera din seara următoare. Se despărțiră prieteni.

– Şi? întreabă Luna, cu limba pălincuită.

Olteanul a exersat de multe ori pauza de efect care urmează.

– Şi-n seara următoare, după premieră, un triumf, se întoarse pe la miezul nopţii, binedispus, şi-şi găsi apartamentul gol ca-n palmă. Veniră c-un camion şi-i luară tot. Admiratorul făcuse mulaje după cheile locuinţei. Până şi scaunul şi lanţul de closet i le luară. Ei, ce ziceți? Vă plăcu, șefuʼ?

Luna evaluează valoarea literară și educativă a snoavei, fără să se grăbească.

– Nu fu rău, cum ziceți pe la voi. Să bem, pe chestia asta…