Președinții, la vremea pandemiei
Haz de (ne)caz

Panait Moşneagu este președinte al unei asociații de locatari din centrul localității Sănătoasa (nici comună, nici oraș, doar niște case și la mijloc trei, patru blocuri, izolate ca fortărețele istorice când dă o ploaie care fărâmă asfaltul primarului).

Panait Moșneagu este, de asemenea, un om al zilelor noastre. Adică are o gaură în talpa fiecărui pantof, gaură pe care o măsoară seară de seară. Câteodată, cea din stânga e mai mare decât aia din dreapta şi invers. Dacă ele depăşesc  diametrul de trei centimetri, e vremea să cumpere altă pereche de pantofi.

Panait Moşneagu și-a făcut rost de măști pentru pandemie, deși la Sănătoasa toată lumea serioasă râde de se prăpădește de povestea asta. Așa ceva numai nărozii din orașele mai răsărite pot să creadă. Cum îi doare nițel capul, cum își închipuie bazaconii.

Precaut totuși, dar mai discret, să nu-l ia prietenii peste picior, Panait Moșneagu nu merge la: film, teatru, restaurant, magazin, munte, mare, serviciu. Nu ia: trenul, taxiul, autoturismul, avionul. Nu pleacă în: concediu, străinătate. Nu cumpără: ţigări, băutură, cafea.

De fapt, nu cumpără mai nimic, în afară de panificație. Lui Panait Moşneagu îi place extraordinar de mult pâinea. E un fan al pâinii, un pâinofil. Consumă între două şi trei pâini zilnic, în diverse combinaţii. Pâine integrală cu baghetă, covrigi cu pâine prăjită, lipie cu chifle.

Moşneagu vede că, de când cu nevricalele astea sanitare, eforturile oficialităţilor de a atrage eficient atenţia şi simpatia Europei, a Lumii, nu-şi află o finalizare mulţumitoare. Atunci, se gândeşte să ia taurul de coarne. Iar taurul care-i vine acum, pe loc, în minte, este America. Franţa, Germania, Anglia, chiar Japonia, sunt mioriţe blânde, care mai behăie uneori la urechea românului, din respect faţă de legendara lor surată laie bucălaie de pe aceste meleaguri.

„Păi, să v-arăt eu, frate, cum se face diplomaţie”, zice Moşneagu înşfăcând o coală albă.

„Stimate domne Preşedinte al Americii,

Vă scriu din Sănătoasa, o localitate asemănătoare oricăreia din statele dumneavoastră, ce cu mândrie patriotică v-au lansat pe orbita prezidenţială. Nu ştiu la Washington cum e vremea, dar noi o ținem tot în coduri portocalii, galbine și roșii, culori de-astea, mai vesele. Plouă, domne preşedinte, cu clăbuci. Dacă mai aveţi ţiglă pe Casa Albă, zic să vă urcaţi şi s-o dregeţi rapid. Și Prima Doamnă, de asemenea, ar face bine să strângă iute rufele de prin curte, că vine vijelie mare. Scuzați deranjul, dar aşa trebuie să se ajute președinții între ei, la ananghie.

Al dumneavoastră, să trăiţi,

Panait Oldman”