„Luptele intestine se dau cu intestinul gros”
Fragment din romanul „Experimentul Păpușa”

Email

Cheful reîncepu în forță, așa cum se întâmplă când există consens și încredere în viitor. Curând se transformă într-un chef monstru.

Chelnerii nu mai pridideau să-și facă datoria, mișcându-se din ce în ce mai iute printre petrecăreți, în cele din urmă alergând de-a binelea, cu tăvile și frapierele pline, să facă față cererilor tot mai ferme.

Doamnele și domnișoarele invadaseră temporar birourile goale, ori toaletele, pentru a-și schimba garderobele de ceremonie cu fustițe peste genunchi și decolteuri abisale. Domnii dădeau eroic peste cap pahar după pahar și-și smulgeau cămășile din pantaloni, demonstrând camaraderie, nonșalanță, bărbăție.

În scurt timp, rod al democrației ce stăpânise dintotdeauna rândurile Partidului și holurile Palatului, vorbeau toți deodată. După încă un sfert de ceas, atmosfera era dominată de-un răcnet general, viguros.

Căzură primele victime ale vinului de țară asortat cu țuica de prună, cei mai delicați prăbușindu-se pe canapele, unde găseau găzduire pentru un somn scurt, necesar refacerii. Când nu mai era niciun loc liber, al doilea strat de adormiți începu să se aștearnă în poalele primilor.

Din loc în loc, de sub câte o masă acoperită până jos, se vedea ieșind o pereche de pantofi eleganți. Sprijinit de tocul marii uși de la intrare, un venerabil senator sforăia subțirel, în picioare. Bătrânii stejari nu se prăbușesc cu una, cu două.

Iar în colțul cel mai îndepărtat, aproape de ferestrele pe jumătate acoperite cu draperii în culorile Partidului, un grup numeros și vesel îl înconjurase pe domnul Președinte, pe cale să performeze unul dintre numerele sale preferate. Se retrăsese din mijlocul petrecerii, pentru a scăpa de chirăiturile femeilor, angajate într-o mare sârbă cu poalele suflecate, cu strigături îndrăznețe și tropăieli peste cioburile unor pahare mai puțin norocoase. Doamna deputat care conducea jocul agita chiuind un mare copan de gâscă.

„Foaie verde de mohor

Neica-l meu e senator

Și mi-o… pe covor

U-iu-iu-și u-iu-iu!”

1 Comment

  • Dan Spermezan Posted ianuarie 3, 2021 1:09 pm

    Fantastic

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

seven + eighteen =