Nela Mironela (II)
Fragment din romanul „Cartea nimicurilor”

Email

– I se cam scurgeau ochii după mine, dar mai degrabă cred că voia să mi se vâre sub piele, așa fac pulifricii de teapa lui când le vine un șef nou. Eu, politicoasă, dar rezervată, l-am pus de vreo câteva ori la punct. Și pentru că a făcut pe cavalerul și m-a condus până aproape de casă, că stăteam în cartiere învecinate, l-am invitat ca o doamnă la mine, la o cafea, să mai discutăm câte ceva despre ziar, să punem la punct câteva direcții de colaborare. Lucrurile de felul ăsta e bine să le lămurești de la bun început.

– Așa e, doamna Neagoe, o aprobi tu, fără să-ți  mai bați capul cu ce va să zică „lucrurile de felul ăsta”. Dani era binecrescut, întotdeauna politicos, întotdeauna cu… Știți, n-aș fi așa sigură că i se potrivea vorba aia… Cum ați zis?

– „Pulifrici”, râde Mironela. Ei, dragă, așa le zic eu bărbaților, ce să fac. Nu-i cu răutate. Nu m-am îndrăgostit niciodată de vreunul, habar n-am de ce, poate m-am născut fără gena asta în adeneu. Și-am făcut multe compromisuri, însă n-am rămas gravidă de la niciunul. Îmi pare rău de băiatul ăsta al tău, părea isteț. Dar știi ce, eu cred că nici nu s-a prăpădit, o fi plecat în America, ori s-o fi călugărit. Mulți o iau razna în zilele noastre, de la calculatoare și lipsă de fofo. Prea ești prăpăstioasă și prea cuminte, mi se pare. Ia zi, afară de bărbată-tu, ai mai frecat vreunul?

(Sărmană Toni, de te-ar fi cunoscut băbătia înaintea mea, la vremea când învârteai masculii pe degete ca pe ghiuluri… Și-acum poți fi arzoaică, poate și mai și decât atunci, dar pentru moment ai nevoie s-o tragi de limbă pe asta. Merită?)

– Am stat la palavre până pe la miezul nopții, am băut cafele și chiar la un moment dat, aflând că scrie proză de-asta, beletristică, i-am recitat niște poezii de Pușkin, să vadă c-am mai citit și noi la viața noastră. Nu-i plăceau poeții ruși, nu-i studiase, vai de pușca lui. Și când mi s-a făcut somn i-am dat papucii, urmând să ne vedem la prima oră, în redacție, să ne-apucăm de treabă.

* * *

Dar adevărul, „sfântul adevăr”, a cărui simplă menționare te face să râzi cu lacrimi, Nelo, e că nici n-ai mai așteptat până a doua zi să ne-apucăm de treabă.

M-ai dus întâi în sufragerie, una din alea cu mobilă stil prezentă în orice casă „de intelectual rasat”, fabricată la Beiuș. Ai scormonit prin biblioteca bogată în bibelouri, după o sticlă de uischi. Eu ți-am făcut semn că nu mai intră. Te-ai lăsat într-unul din fotolii, depărtându-ți coapsele. N-aveai chiloți pe tine, căci nu fuseseră prevăzuți în logistica întâlnirii cu proaspătul director Ilie.

„Ce facem noi aicea, băi Dani?”, m-ai chestionat cu limba împleticită.

Chiar așa, ce făceam noi acolo? Sau ce urma să facem?

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

12 − eleven =