Orgasmul muzei
Fragment din romanul cu același nume, în curs de apariție

Email

Doamna Vanda alesese pentru vizionare capodopera „Popioly” (Cenușă) a lui Wajda, cu Daniel Olbrychski și Pola Raksa în rolurile principale. Un film pe care Maestrul avea impresia că-l mai văzuseră în urmă cu vreo doi ani, dar, în fine, ăsta sau altul, chiar n-avea importanță. Mai târziu, în zilele următoare, se întrebase totuși dacă nu cumva nevastă-sa avusese un plan.

Filmul curgea liniștit. Doamna intervenea numai uneori, din fotoliul personal, cu remarci stereotipe de genul „superb cadru, se simte școala veche de montaj”; sau „acest Wajda stăpânește un narativ inegalabil”; ori „ce imagine picturală…”

La rândul său, Maestrul mormăia aprobativ, sau lansa strategic cuvinte potrivite, precum „nu încape îndoială”, „oh, da, Wajda”, sau îndrăznețul, dar eficientul „ce ochi educat ai, pentru a șaptea artă…”

Dar, de fapt, era pe alte meleaguri. Gândurile lui zburau, împărțite în două escadrile, unele către Marea Carte aflată pe masa de lucru, celelalte spre țintele feminine contemporane, precum – de pildă, Victorița Lipan, și ea aflată în lucru.

Ajunseseră cu povestea cinematografică acolo unde, fugiți de-acasă, tinerii Rafal și Helena sunt surprinși pe niște coclauri de-un grup de tâlhari nemiloși. El e bătut măr, iar ea, deh, frumușică foc, decoltată bine și cu acel vino-ncoace (rebotezat în zilele noastre sex-appeal), e violată temeinic. Pompeiu suspendase pentru moment zborul escadrilei doi de gânduri, acordând atenție acestei scene pe care o savurase la fiecare vizionare.

„Superb cadru”, comenta pentru sine, „se cunoaște școala clasică de viol”.

Apoi, Helena se aruncase în prăpastie, de rușine, iar Maestrul băgase de seamă că spectatoarea din celălalt fotoliu suspină și lăcrimează mai ceva ca la o producție bollywoodiană, de care nu se apropiaseră vreodată. Atunci se ridicase și-i așternuse palma pe un braț, cu maximă delicatețe.

Firește, întâmplarea (hm…) făcuse ca umărul chimonoului de mătase al doamnei – reproducere reușită a unui iromuji tradițional, de la mama lui, acest umăr alunecase, dezgolind cu un fâșâit șerpesc brațul întreg și sânul drept. Pompeiu paralizase, electrocutat prin vârfurile degetelor.

Doamna Vanda avusese mare grijă, în toți acești ani, de corpul ei micuț, excelent proporționat, de carnea îmbietoare care, sub pielița albă, marcată cu vagi vinișoare albăstrii, ca marmura nobilă, construia forme în stare să scoată din apatie bărbați de orice vârstă, de la adolescentul naiv, neexperimentat, până la călugărul bătrân de pe Muntele Athos.

Anii îi adăugaseră și dânsei pernițele de grăsime de pe ceafă și abdomen, aripioarele de la șolduri, colăcelul de sub sâni. Dar toate acestea, în loc să impieteze asupra farmecului, magiei pe care o emana carnea în complicitate cu spiritul, se adăugau ca imperfecțiuni ce prind în capcane fatale poftele masculinității.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 × three =