Mapamond de mucava

Plecase la Paris cu diploma de inginer şi deşi era vară nu uitase să-şi ia paltonul. A-ţi lua paltonul cu tine într-o excursie estivală de şase zile, e semnul unui optimism remarcabil. Înseamnă că te-aştepţi să te-apuce iarna sub Turnul Eiffel. Ar fi bătut la ochi în autocar dacă ar fi plecat îmbrăcat cu paltonul pe canicula aia. L-a făcut sul şi s-a obişnuit să le răspundă celor care-l întrebau „ce-ai în sul?” cu „un comision pentru o verişoară”.

Hotărât „să rămână”, prietenul dovedea şi un spirit de prevedere deosebit. Cine să-ţi lucreze palton pe comandă la Paris? Şi, dacă vrei să faci o bună impresie în cercurile pariziene, nu te duci la interviuri cu geaca de Vaslui.

O bună impresie a făcut chiar înainte să vină vremea paltonului. I-a mers din prima. A cunoscut o cântăreaţă de operă şi aceasta, intuindu-i firea de artist, i-a facilitat intrarea în lumea minunată a ariilor. Prietenul nostru muta decorurile de colo-colo, între acte şi scene.

Mai târziu, exemplificându-ne această etapă a vieţii sale în emigraţie, cu diverse fraze muzicale, mărturisea că fusese victima unui fenomen ciudat. Decorurile nu erau cele pe care se obişnuise el să le vadă în rarele ocazii când ajunsese la opera de-acasă. Butaforie – butaforie, dar până nu te apropiai nu-ţi dădeai seama că frunzele copacilor sunt de hârtie, piscurile de carton, râurile din mătase albastră.

Când porneau ventilatoarele, simţea adierea stepei, ori vântul Africii de Nord. Când se jucau ăia la lumini, nu mai ştia dacă e amurg sau zori de zi.

Opera e un domeniu vast. Nu suferă opreliştile frontierelor, nu se lasă intimidată de spaţii. Întâmplările cântate se petreceau în toate colţurile lumii. Prietenul nostru, tot mutând la decoruri, a călătorit de la Yokohama la Cairo şi de la Capul Bunei Speranţe la San Francisco.

N-am mai auzit să fi păţit altcineva aşa ceva. Fără să părăsească scena şi culisele, prietenul nostru se bronzase ca marinarii, învăţase mai multe dialecte şi, lucrul cel mai ciudat, de câte ori muta un decor şi ajungea chipurile într-o altă zonă a lumii, i se făcea dor de casă.

Într-o bună zil a fost o reducere de personal şi l-au dat afară de la operă.

„A fost cumplit”, mi-a mărturisit. „După ce cutreierasem lumea întreagă, după placul inimii, m-am trezit în nenorocitul ăla de Paris…”