Merge și-așa
Din volumul „Români în vorba goală”

Locul de naştere al lui „Merge şi-aşa!” se află undeva, în adâncurile istoriei. Este foarte probabil ca unul dintre cnejii care au avut de furcă în timpul năvălirii tătarilor să-i fi cerut unuia dintre oşteni o săgeată. Ale sale se terminaseră şi tătarul se apropia în goana calului, cu un aer ostil. Oşteanul îi dădu cneazului o săgeată tocită, cu penajul jumulit.

„Păi e boantă!” se sperie cneazul. „Ce să fac cu asta?”

„Lasă, Măria Ta, îi replică liniştit oşteanul, merge şi-aşa! Tătarul e om viclean, dar cu o constituţie fizică prea puţin competitivă…”

Cum ostilitatea de pe chipul călăreţului se desluşea din ce în ce mai bine, cneazul se hotărî iute. Puse boanta în coarda arcului (nici arcul nu se prezenta mai bine), se opinti şi trase. Deşi îl ochise chiar în inimă, tătarul se apropie liniştit şi-i arse o mamă de bătaie.

„Merge şi-aşa!” a devenit sinonim cu milenara ingeniozitate românească. Ai o maşină nemţească de-făcut-nu-ştiu-ce, care trebuie să funcţioneze la nu-ştiu-ce-parametri. Habar n-am de ce, nu se pot asigura parametrii cu pricina. Un maistru isteţ aduce piesa de schimb salvatoare, pe numele ei „mergeşiaşa”. (N-o s-o găsiţi în niciun catalog. Deocamdată.) „Mergeşiaşa” este montată şi maşina nemţească porneşte zbârnâind.

Trebuie săpat un tunel în inima unui munte. Se porneşte din două părţi, pentru o  joncţiune la mijloc, însă nu se ştie cum ies două tuneluri în loc de unul. „Merge şi-aşa!” hotărăsc tunelarii şi, generoşi, nu mai cer bani pe cel de-al doilea.

„Merge şi-aşa!” este colacul de salvare, este mijlocul de supravieţuire. Datorită lui „Merge şi-aşa!” mulţi români care au emigrat în străinătate, fără vreo pregătire specială, s-au descurcat de minune, spre invidia celor rămaşi în ţară şi totala uluire a străinilor.

Dintre toţi oamenii care se plângeau că le merge rău, mulţi au descoperit aplicaţiile sociale ale lui „Merge şi-aşa!” şi o duc bine-mersi.