Vacanța zecimaților

Citind nişte statistici, m-a apucat iar dorul de mare. Statisticile sunt ilustratele mele preferate. Alţii bat litoralul în căutarea celor mai frumoase fotografii, pe care le atârnă deasupra patului şi le admiră dârdâind în serile lungi de iarnă. „Băi, ce ne-am mai bronzat vara trecută la mare!”

Pentru mine, statistica este mai colorată decât cea mai frumoasă fotografie color. Cel mai mult îmi place când se împarte numărul de turişti la numărul de camere. Nu dă niciodată un rezultat întreg. Mă întreb cum îşi petrec vacanţa zecimalele. Sau, să le zicem așa, zecimații. Mă preocupă soarta persoanelor incluse la zecimați.

Cobori din tren două tone de bagaje pe care le târăşti spre hotel. Recepţionerul, un domn ocupat, pe care l-ai deranjat dintr-o activitate extrem de importantă (tocmai împărţea turiştii la numărul de camere) te priveşte sumbru: ce vrei? Pentru că s-ar putea să fii doar vreun vagabond în trecere pe-acolo şi să vrei cine ştie ce bazaconie. Lămurit, coboară cu degetul pe un registru, urmărind nişte rubrici.

„Da, zice, eşti la categoria de cazare «Zecimați». Mergi mata la camera 902, la etajul nouă, pe scări. Pentru zecimați, liftul nu funcţionează.”

O iei voiniceşte pe scări. În cameră găseşti trei sferturi de pat, acoperit cu nişte zecimale de aşternuturi. Zugrăveala pereţilor se coşcoveşte. La baie nu e program întreg de apă caldă, ci doar între nişte ore cu zecimale. Despachetezi şi cobori la masă.

„Aha, zice chelnerul, observându-te după vreo jumătate de oră. Mitică, vezi, bă, că ai nişte clienţi la «Zecimați»“.

Mitică îţi aruncă o friptură subunitară, cu nişte cartofei încălziţi la 15,6 grade Celsius. Vinul este 0,63 vin şi 0,22 apă. Iar 0,15 n-a mai încăput în sticlă.

„E greu să fii zecimat”, oftezi, gata să faci măcar o baie întreagă în mare.

Atunci remarci că nota de plată este rezultatul unei adunări grandioase. Zecimale nu sunt, căci nu s-a făcut nicio împărţire, ci o maaare înmulţire.

Ca la mare.