Visul comisarului
Fragment din romanul „Fata și Frica”, editura Tritonic, 2024
De câte ori iese din visul ăsta, comisarul se trezește lac de transpirație, ca în filmele de mâna a doua. De fiecare dată, trebuie să-și schimbe pijamaua, să nu adoarmă ud, să-l înțepenească răcoarea dimineții. Firește, n-o să-l mai ia somnul prea curând. Totuși.
Dă jos bluza și pantalonii dungați, le abandonează pe covorașul de lângă pat și se duce așa, gol pușcă, spre sertarul comodei unde ține „pijamaua ailaltă”. Tremură ușor, dar mai ales șchioapătă, căci locul în care a fost înjunghiat în visul de-adineaori îl doare acum ca naiba.
Au trecut opt luni de-atunci, iar dom’ doctor i-a zis c-o să mai pătimească mult din pricina rănii marcate acum cu o cicatrice alb-vineție de toată frumusețea. Poate toată viața.
De câte ori îl apucă durerile, comisarul le spune tuturor că iar l-a luat nenorocita de sciatică, cu care s-a pricopsit la o imprudentă mutare de șifonier. Altfel de ce și-ar trage stângul după el, ca dorobanțul din poema lui Alecsandri?
Dar cel mai rău e că visul ăsta s-a cuibărit în capul lui și nu mai vrea să plece. Iese din când în când dintr-un cotlon al minții și-i strică noaptea.
La urma urmei, câte pijamale poate să-și cumpere un bărbat singur?
Add Comment