Votca. Cine este dânsa?
Fragment din romanul „Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia”, editura Tritonic, 2015

Învățătură.

Cum se bea votca, ce este ea? Dar de ce-ai adus vorba? Doar nu te-o bate gândul să te-apuci de băut? Rămâi unde ești, Ucenicule, nu-ți da osteneala să purcezi singur unde or să te-mpingă o viață întreagă alții, de la spate, prieteni ori neprieteni.

De tânăr ce-mi ești, nici nu pui întrebarea cum se cuvine. „Ce-i votca?”

Ar trebui să lași nasul în pământ și să șoptești respectuos: „Cine este dânsa?” Nu mai e bună creștere în  ziua de azi…

Cine este? Unii răuvoitori spun că-i dușmanca a mai de seamă a vieții tale, pe care-o schimbă, de câte ori v-apropiați unul de altul, cu visele ce ți le ticluiește ea însăși. Dar despre doamna votcă n-ai să auzi nicicând vorbe precum „s-a îmbătat omul cu ţuică de prună şi-a bătut-o pe nevastă-sa măr”.

Ăi mai tari, bătrânii băutori, n-au treabă cu puterea ei. O dau peste cap sau o plescăie, o adulmecă, o gâlgâie, își clătesc gingiile. Nici că le pasă, de vreme ce tot în măruntaie ajunge, unde-și începe preaminunata lucrare. Prea puțini se cutremură la prima înghițitură.

Votca nu-ți cere multe, însă-i place să-i fii credincios. Dac-ai pornit cu una, e bine să stai lângă dânsa, ca familiștii, toată viața. Abia așa o să-ți arate ea, când sunteți numai voi doi în alcov, toate tainele cele mai ascunse și-o să te bucure cum nici nu gândeai.

Dacă zburzi din marcă-n marcă, schimbându-le ca un ușuratic ce te afli, n-o să-ți dea niciuna prea mult, niciodată n-o să simți c-ai găsit-o pe Ea, cea adevărată. N-ai să prinzi rădăcinile care-i dau omului un rost. Și-atunci, ai să te scufunzi, încet-încet.

Căci prin părțile noastre nimic nu e mai presus decât ce e mai prejos…