Toate fețele chipului tău
Fragment din volumul colectiv „Castele de nisip”, editura Tritonic

M-am repezit în hol, izbindu-mă de pereți, și de-acolo în curte și de-acolo spre poartă. Nu era nimeni pe șosea. Am ieșit în mijlocul drumului, iar tu ai venit după mine, dar te-ai oprit pe băncuța de lângă gard, unde te-ai așezat. N-aveai pe tine decât un prosop. Tremurai.

„Unde te duci, Dani?” m-ai întrebat cu glas scăzut, destul pentru liniștea zorilor. „Unde te-ntorci?”

Am vrut s-o iau la fugă spre Vamă și mi-am simțit picioarele secate. Mă-nspăimânta gândul c-o să te ridici, o să vii la mine și-o să mă atingi iar. Nu de-o poveste cu strigoi fugeam, ci de-o durere crâncenă, durerea însumată – nu doar a trupurilor, ci a ființelor noastre întregi zdrențuite de timp, de nimicuri, bagatele, minciuni, renunțări…

La cotul pe care-l face șoseaua către Limanu, jos, în capătul pantei, clipoceau slab farurile unei mașini.

„Unde vrei să te duci?” ai rostit iarăși, dar parcă nu mai vorbeai cu mine, ci doar așa, în gol, ori poate cu tine însăți.

Când skoda ponosită era la vreo sută de metri, m-am repezit spre ea pe mijlocul drumului, dând din mâini ca nebunul. A frânat. M-am strecurat pe bancheta din spate și m-am ghemuit cu genunchii la gură. De pe scaunele din față mă citeau, parte surprinși, parte amuzați, doi băieți puși pe fapte mari, genul la-cort-cu-hainele-de-pe-ei.

– În Vamă, moșule? m-a întrebat cel de la volan, demarând.

Am dat din cap ușurat. Apoi, m-am ridicat să privesc prin luneta mașinii.

Tu te mai zăreai pe băncuța din fața casei doar ca o pată neclară, fosforescentă. Deodată, din acea pâlpâire s-au desprins și-au prins să gonească spre noi una două, zece, nenumărate ființe de lumină străvezie, plutind fără să atingă asfaltul, zorind să ne prindă din urmă.

Erau toate plăsmuite după chipul tău din vremea când ne dezbrăcaserăm tinerețile, ca să ne-apucăm de trăit ceea ce ne închipuiam c-ar trebui să fie viața. Erau toate tinerețile tale posibile.

Tinerețea mea rămăsese cine știe pe unde, ca hoitul ud al unui câine, strivit în ploaie, pe mijlocul autostrăzii aglomerate, peste care trec toți cu senină nepăsare…