Americane, păzea!
Din volumul „Români deja deștepți”

Unii cred că funcţia de primar rural presupune o activitate relativ lejeră, dedicată unor obiective generale. Mai pe româneşte, prostul satului crede că şi el poate să fie primar, dacă dă o ţuică pe gât şi sparge un pumn de seminţe la colţul uliţei. Dar lucrurile sunt complexe rău.

Să luăm ca model primăria comunei Mândroasa, dintr-un judeţ tipic al patriei noastre:

Domnul primar descinde la sediu din şaretă. Problemele sunt numeroase. Pe ordinea de zi şi-au pus amprenta ritmul trepidant al mileniului, încălzirea globală, revoluţia I.A., emanciparea sexuală, extremismul, fenomenul drogurilor, ba chiar și mişcarea „flower power” (care, pornită din America anilor ‘60-‘70, a trecut Atlanticul şi-a ajuns, în sfârşit, la Mândroasa). Nimic nu ocoleşte comuna, constată domnul primar, scărpinându-se.

Covrigăria mai avea puţin şi-i tăiam panglica. Ne bizuiam pe ea pentru un viitor succes în politică. Scumpirea benzinei a pus însă în mişcare resorturile misterioase ale economiei de piaţă. Doamna Elena de la contabilitate a dedus preţul viitorilor covrigi la 5,43 de lei bucata. Au fost luate în calcul transportul, butelia de aragaz condiţionată de sancționarea economiei rusești, făina.

Reiese că un covrig ar ieşi mai ieftin cu făină de import din Columbia. Domnul primar se hlizește, dar doamna Elena îi demonstrează negru pe alb. Columbia. Mândroşenii rămân astfel fără covrigi, fără viitor politic.

În schimb, în localul respectiv se poate deschide un centru de perfecţionare. Mândroasa s-a înfrăţit anul trecut cu Sasebo (Japonia). În schimbul a douăzeci vedre de ţuică, de la nea Anghel, care s-a lăsat cam greu, mândroşenii au căpătat treizeci de laptopuri şi-o imprimantă. Ei descifrează acum tainele unor programe și softuri. Domnul primar, bun strateg, va încerca și-o apropiere de-ai lui Moaşă. Ăia s-au înfrăţit cu Oslo, deci pentru alte câteva vedre de tulburel ar putea avea acces cu trafic nelimitat la Internet.

Copleșit de probleme, îndeosebi de cele ale politicii externe, domnul primar cere ajutorul consilierului său cel mai bătrân și înțelept, unul Moșneagu. Umblă vorba că l-ar fi consiliat odinioară și pe Burebista, să nu dea foc la bunătate de podgorii. Dar zadarnic, ăla și-a văzut de-ale lui.

Panait Moşneagu este un sătean al zilelor noastre. Adică are o gaură în talpa fiecărui pantof, gaură pe care o măsoară seară de seară. Câteodată, cea din stânga e mai mare decât aia din dreapta, şi invers. Dacă gaura a depăşit diametrul de trei centimetri, e vremea să ceară la primărie altă pereche de încălțări, de preferință același număr și nu doar pentru stângul.

Văzând bătrânul consilier că eforturile oficialităţilor de a atrage eficient atenţia şi simpatia mapamondului nu-şi află o finalizare mulţumitoare, se gândeşte să ia taurul de coarne. Iar taurul care-i vine acum, pe loc, în minte, este tocmai afurisita asta de Americă. Franţa, Germania, Anglia, chiar Japonia, sunt mioriţe blânde, care mai behăie uneori la urechea românului, din respect faţă de legendara lor surată laie bucălaie de pe aceste meleaguri.

„Să v-arăt eu, frate, cum se face diplomaţie”, zice Moşneagu înşfăcând o coală albă.

„Dragă neică Tramp al Americii,

Vă scriu din Mândroasa, localitate asemănătoare oricăreia din statele americane, ce cu mândrie patriotică v-a lansat pe orbita prezidenţială. Nu ştiu la Washington cum e vremea, dar la noi plouă, neică preşedinte, cu clăbuci. Dacă aveţi șindrilă pe Casa Albă, zic să vă urcaţi şi s-o dregeţi rapid. Prima Doamnă, de asemenea, ar face bine să strângă iute rufele din curte, că vine vijelie mare. Iertați deranjul, dar aşa trebuie să se ajute vecinii între ei.

Al dumneavoastră, să trăiţi,

Panait Oldman”.