Aventuri cu doamne străine (fragment)
Din romanul „Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia”

Email

Mă-ntrebi de-am avut a face cu doamne străine?

Mie, frățioare, niciuna nu mi-e destul de străină, toate-mi sunt aproape. Iar dacă te gândești la alte țări, limba mea ştie toate limbile. Află că într-o vreme îmi căzuse cu tronc o domnișoară din Bălcik. O să zici stai, nene, că asta-i colea, la doi pași, iar Bălgaria-i un fel de Românica, numai de vreo trei ori mai mică. De unde străinătate?

Ei, să știi că nu-i chiar așa. Femeia bălgară are sângele migratorilor de pe vremea lui Gelu Glad Menumorut, și-i greu de strunit ca un cal sălbatic.

În fine, o cunoscusem pe duduia asta, într-o vară, la Doi Mai, când făceam un ban de vacanță, cărând cuferele unor turiști. Și unul, care l-am scăpat de-am stat cu unghia vânătă o lună, era chiar al ei.

Și-a cerut iertare în limba ei și mi-a lăsat, pe lângă pumnul de mărunțiș, o carte de vizită, doar numele și-un telefon. Ce nume frumos… Parcă-l aud și-acuma: Ilia Danova. Și ce ochi… Ca să nu mai zic că se vedea de la o poștă că-i plac hainele care se dezbracă ușor. Și, ca fată frumoasă, degeaba ai minte dacă n-o-mbraci într-un costum de baie…

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

six + 5 =