Autor de unul singur. Rețete pentru scrierea creativă - Danut Ungureanu
autor-de-unul-singur-630x1000

Autor de unul singur. Rețete pentru scrierea creativă

Am intitulat volumul de față „Autor de unul singur” dintr-un motiv foarte simplu. Este pentru mine un prilej de a împărtăși câteva din constatările legate de propria mea evoluție în domeniul scrisului creativ, fără nici cea mai mică pretenție didactică.
Nutresc speranța că aceste sugestii vor fi, pentru unii dintre confrați, ușoare pretexte pentru a compara propriile experiențe cu ale altora. Căci deși cei ce se încumetă să scrie adoră să fie unici, lupi singuratici, demiurgi ai lumilor clădite pe hartie, nu e mai puțin adevărat că fiecare trage cu ochiul peste gardul vecinului. Eventual ca să se bucure descoperindu-l într-o pană de inspirație.
Așadar, atenție! Acest text nu este în niciun caz o lecție despre scris, ci pur și simplu mărturisirea unor tabieturi, rutine, apucături personale.

Tot ceea ce urmează trebuie parcurs cu premisa subiectivismului, fiindcă există în bucătăria scrisului rețete asupra cărora o sută sau o mie de autori nu vor cădea niciodată de acord în totalitate. În cele din urmă, fiecare alege ceea ce crede că i se potrivește și așa mi-ar plăcea să se petreacă lucrurile cu cele incluse aici.

Cumpără cartea
Email
Autor: Product ID: 1693
ISBN
978-606-749-185-2
Editura/Colectie Tritonic/Comunicare Media/ Serie de Autor
Dimensiuni 130 x 200 mm
Format paperback
Număr pagini 104
An apariție noiembrie 2017
ISBN

In curand …

Citeşte câteva pagini

In curand …