Recenzie “Basme geostationare”
De Mihai Iovanel in blog.revistacultura.ro

Email

Poate gresesc, dar cred ca Danut Ungureanu si Sebastian A. Corn sunt cei mai buni scriitori romani de SF care au debutat in volum dupa 90. Criteriile mele sunt: punctul de maxim atins, diferenta intre punctul de maxim si punctul de minim, consecventa in gen.

Comparat cu Corn, Ungureanu n-a publicat mult – doar trei volume (doua antologii si un roman). Dar toate sunt de varf.

Desi optzecist, coleg de generatie in SF-ul romanesc cu Cristian Tudor Popescu, Alexandru Ungureanu sau Dan Merisca, Danut Ungureanu (n. 1958; debut in „Stiinta si tehnica”, 1981, cu textul SFVis de familie) debuteaza editorial doar la inceputul anilor 90. Generatia si modelele se schimbasera (William Gibson si cyberpunk-ul fiind fetisurile – inclusiv stilistice – ale deceniului zece), totusi Marilyn Monroe pe o curba inchisa(Editura Adevarul, Bucresti, 1993) este in contextul aparitiei o scriere la zi si, in afara contextului, unul dintre cele mai bune volume din istoria genului in Romania. Identitatea lui Danut Ungureanu e data de incorporarea conceptului de univers SF intr-o stilistica in acelasi timp densa si elastica, eterogena si personala. Insolitul nu este cultivat ca insolit, ci luat ca punct de referinta pentru un realism reflexiv al nefamiliarului. Contururile lumilor  dinMarilyn Monroe pe o curba inchisa sunt livrate nu o data cu multe indeterminari si ambiguitati, o receptare au ralenti, ingreunata de structura vaga si de progresia nonlineara, focalizata pe stil si pe secventa decat pe partea de divertisment/ actiune. Nuvela ampla care da titlu culegerii, cea mai cunoscuta a autorului, speculeaza confuzia dintre realitate si  proiectie mentala: Solaris-ul lui Stanislaw Lem este citat explicit in corpul textului. O alta piesa de mai mare intindere dezvolta conceptul „invaziei” Pamantului de catre populatia fantomatica a unor fapturi de ceata, imaginand o poveste de dragoste imposibila din ratiuni de fizica (Ceata). Ca si Zbor de pe muntele linistit, prelucrare in termeni de comedie hi-tech a mitului lui Pygmalion, „Din nou acasa” apasa pedala cinismului pe ideea de creatie, transformand-o intr-o uvertura reprobabila: doi astronauti intorsi pe un Pamant mort ecologic elibereaza din greseala sporii mutanti dintr-un container abandonat, provocand reaprinderea vietii in forme ce trezesc oroarea. Specialitatea lui Danut Ungureanu este fictionalizarea in contururile unor lumi postapocaliptice si mutante, in care supa noua cyber-umana nu mai aminteste decat precar, cu distorsuri, de vechea identitate a umanitatii: Ploi tarziiSoare sub flanse, Din nou acasa. Aceasta e si structura care sustine Asteptand in Ghermana (Editura Nemira, Bucuresti, 1993), cu observatia ca acest roman e mai tranzitiv, mai direct, mai putin modular si reflexiv decat povestirile: naratiunea e sustinuta a persoana intai de politistul Yablonsky, un dur dintr-o specie post-raymondchandleriana.

Basme geostationare e tot o antologie, ca Marilyn Monroe pe o curba inchisa. Stilul lui Ungureanu s-a pastrat (preferinta pentru explorarea postumanului, pentru mutanti si mutatii, pentru personaje din medii joase/ descompuse/ decrepite; totul prins in fraze versatile, taiate de  dialoguri rastite sau elaborate, mereu excelente). Autorul a impartit in trei secvente:Adancurile (7 texte), Cinci basme geostationare (5 texte) si Alte tinuturi(3 texte).

De departe cele mai bune sunt povestirile din ultima sectiune – mai intinse decat celelalte. Actiunea, personajele si lumea subterana dinNoaptea in oras, fara parinti as vrea sa le vad reluate si amplificate la dimensiunea unui roman. Oricum, povestirea e la fel de densa ca un roman – nu in ultimul rand datorita bombardamentului conceptual, cu rol activ in enciclopedia lumii nanotehnologice din Noaptea in oras… . Autorul a simtit de altfel nevoia sa introduca un glosar care explica sumar cuvinte ca „musmus”, „tranzactor”, „salina”, „frend”, „eter”, „cosar de ata”, „ceata de cifre” s.a. Duh melancolic peste lumile lui Ryan speculeaza un caz de interferenta ontologica intre o lume reala si una imaginara (de fapt tot reala), pe motivul foarte contrastiv al invaziei barbarilor in Eden. Anatomic Graffiti, singurul text pe care il stiam, este tot unul de varf, conceptual si stilistic; povestirea, desfasurata intre doua scene de hold up, etaleaza o lume violenta, soioasa, interlopa, organizata pe modelul fagurelui uman (insii din grupurile de „fratiori” pot avea o comunicare 100% telepatica si empatica), controlata de mecanismul represiv prin practici tinand de tehnologia inalta (electrogaborii produsi prin naotehnologie) sau de fascismul pur (lobotomie s.a.). Anatomic Graffti e si povestea cea mai emotionanta al volumului.

Celelate doua sectiuni au texte de o calitate mai putin spectaculoasa, dar cu totul satisfacatoare. Cele Cinci basme stationare sunt pe modelul Lem dinCiberiada. Aceste texte au un grad mai mare de relaxare si ironie. Picador isi asuma riscul e cea mai stanislawlem-iana dintre ele (ajutat de o gioarsa de inteligenta artificiala angajata ca sfetnic, un microdispozitiv disimulat in ureche, ca Neghinita , Picador isi joaca la noroc cartea de aspirant la mana unei domnite – in cel mai rau si mai probabil caz urmand sa-si piarda capatana). Alba ca Zapada zboara la New Yorkcontamineaza codul lui Superman cu cel al tipei din titlu; Dragostea la capusepovesteste despre niste spioni extraterestri care se pot deghiza in orice  (chiar si in aer) si despre niste super-contraspioni; s.a.m.d.

Povestirile din sectiunea Adancurile sunt si bune (Metoda pentru chitaraCopiii soricelului Rat), si mediocre (Domus,Larkin aranjeaza muntiiAmeteala).Domus alieneaza conceptul nostru de „casa” prin cuplarea lui la un concept de lume totalitara si aglomerata, in care sentimentul privatului s-a pierdut. Larkin aranjeaza muntii e construit pe contrastul dintre o lume vituala foarte eco si decorul real al proiectiei virtuale – un oras post-urban, plin de gunoaie.Ameteala intra (destul de slab) intr-o lume in care Pamantul a renuntat la statiile lui orbitale – si cate-un sinucigas incearca simbolic sa refaca contactul.Metoda pentru chitara se reinstaleaza pe temele favorite ale lui Ungureanu – frontiera uman-nonuman sau umanul protezat si artificial dintr-un postuman distopic. Tot pe ideea unei umanitati protezate vine si Fragil, care are o executie de factura mai mult poetica (desfasurarea unui cosmar). A fost ora exacta! pare un text din anii 70-80 ai Razboiului rece, frisonati atat de extinctie sau de ultramilitarizare sociala cat si de scaparea de sub control a supercomputerelor militare. Copiii soricelului Rat are cel mai imersiv concept de lume al sectiunii. Ar merita reluarea si amplificarea, la fel caNoaptea in oras, fara parinti (cat as vrea sa mai derapez o data pe voma chimica din Lumea de jos sau sa vad mai de aproape cum arata subsolurile fetide si ucigase ale Fabricii de Paste).

Danut UngureanuBasme geostationare, Editura Bastion, Timisoara, 2008

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three × two =