Interviu cu Dănuț Ungureanu
De Judit Lörinczy (SFmag, Ungaria)

Email

 De ce scrii tocmai Science-Fiction/Fantasy ?

Nu scriu doar science ficton, mă „orientez” cu plăcere și spre schița umoristică, scheciuri, ori scenarii de film. Și, de fapt, nu comit sefe de dragul sefeului, ci mai degrabă ca procedeu literar, ca „vehicul” mai adecvat și, sper, mai original, pentru ceea ce vreau să exprim. Îmi place să cred că textele mele sefe sunt receptate și ca parabole ori alegorii, nu numai ca povești din alte spații și timpuri.

Când ai început să scrii ? Spune-ne câteva cuvinte despre background-ul tău personal, despre ceea ce te inspiră.

Am trimis prima mea poezioară, la 8 ani, unei emisiuni radiofonice pentru copii și faptul ca mi-au dat-o pe post cred că a fost momentul meu astral. Apoi am devenit „poetul clasei” până la terminarea liceului și am scris prima proză (care a fost science fiction) pe la 22 de ani, descoperind, ca student, legendarul cenaclu SF „Solaris”. Au urmat alte povestiri, premii pe la concursurile naționale, multe texte publicate prin reviste și almanahuri, volume colective, volume personale. Prima carte SF pe care am citit-o, pe la 12 ani, a fost „Când se va trezi cel care doarme” a lui Wells. M-a marcat, și – mai târziu, scriind, am considerat ca oamenii sunt mai importanți decât masinariile. Am ales deci, definitiv, ca sursa principală de inspirație omenescul.

Care sunt temele tale preferate ? Care au fost ideile de bază în scrierile tale de până acum ? Prezintă-ne eventual pe scurt câteva scrieri ale tale.

Temele mele preferate sunt evoluția și relațiile interumane, cele interculturale, cele dintre civilizații care intră în contact. Îmi place să abordez distopia, ca parabolă a realității contemporane înconjurătoare. Mă tentează jocul cu ingineria genetica și implicațiile sale. De asemenea, universurile paralele.

O povestire science-fiction sau fantasy trebuie să conţină şi un mesaj etic sau scopul se reduce la a oferi ceva distractiv?

Fără cea mai mica îndoială, mesajul etic este obligatoriu, dacă vrem să vorbim despre semnificatii, despre valoare literară, despre modele. Evident însă că textul nu poate ajunge la public, nu-și poate „ademeni” cititorul, dacă nu este receptat și ca un plăcut divertisment. Am admirat intotdeauna acele „entertainments” ale maestrului Graham Greene.

Cum vezi viitorul genului în România ? Nu doar problematica editorială mă interesează ci şi cât de pretentioși sunt autorii cu propriile creaţii, se mulţumesc cu mediocritatea ori sa străduiesc să fie mereu originali ? Cât de bine cunosc operele considerate de bază ale scriitorilor anglofoni ?

Autorii nu sunt foarte pretentioși cu propriile scrieri și, din păcate, nici editurile. Șansele ca într-un ocean de autori mediocri, dar publicați masiv (de către editori care sunt în primul rând oameni de afaceri) un autor valoros să se „înece”, sau să abandoneze descurajat, în timp ce-și așteaptă zadarnic recunoașterea, sunt foarte mari. Legea cererii și a ofertei se dovedește, în această lume a scrisului, sălbatică și nocivă. E nevoie de oameni pasionați, care să fie descoperitori de talente. Pe de altă parte, nu pot să neg faptul că, măcar statistic vorbind, e bine să se publice mult. Se cern zece tone de nisip pentru un gram de aur. Cernerea asta trebuie s-o facă cititorul, dar ar fi bine să-l ajute și editorul.

În ce priveste cunoașterea operelor de bază ale sefeului, și nu ma refer doar la cele anglofone, cred că stăm foarte bine. Avem în rîndurile publicului cititor și ale fanilor din Romania, adevărați erudiți ai genului.

Ce şanse crezi că are un scriitor român ca operele lui să fie traduse şi editate în limba engleză? Există semnele unei astfel de străduinţe ?

Șanse mici. Ceva mai mari, dar nu cu mult, pentru scriitorii români care s-au stabilit într-o țară anglofonă. N-am cunoștință despre eforturi instituționalizate, cu scopul de a traduce și edita un scriitor de science fiction român. Am însă cunoștință despre autori care încearcă această ieșire pe cont propriu.

Ce crezi, a trecut vremea convenţiilor science-fiction ?

Poate că da, dar eu unul țin foarte mult ca ele sa dăinuie, măcar ca forma de rezistență la acest surogat de socializare pe care nici măcar nu ni-l mai oferă internetul, ci ni-l impune de-a dreptul. Și mai cred cu tărie că dialogul „pe viu”, față în față, este o condiție importantă a comunicării civilizate. Cred că aceste întâlniri n-ar trebui să se „înghită” unele pe altele, centralizându-se, nici măcar să se concureze, ci să se înmulțească și să se diversifice. Nu-i de ajuns, de pilda, o convenție europeană, ar fi frumos să existe și una est-europeană, una balcanică, și altele. Niciodată nu trebuie să consideri ca ți-ai făcut prea mulți prieteni.

Ce ai recomanda unui scriitor începător ?

Cum spunea maestrul Bradbury, pe care-l citez cu sfințenie, să scrie zeci de povestiri, una pe săptămâna, înainte de a se aventura la un roman, oricat de mare este tentația acestuia din urmă. În al doilea rând, să-și recitească proza de foarte multe ori și să nu neglijeze munca „de bucătărie” – punctuație, ortografie, stil curat, vocabular, etc, lucruri care unora li se par neimportante în comparație cu valoarea ideii pe care o exprimă. Dar pentru care cititorul te taxează. În al treilea rand, să creada în el însuși.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × four =