Interviu acordat Revistei Uniunii Ziaristilor Profesionisti
-Revista Ştiinţă şi Tehnică ţi-a găzduit prima apariţie literară, schița ”Viaţă de familie”. Cum s-a declanşat trecerea de la inginerie la scris? De ce revista asta şi nu una literară?
De mic tot visam să scriu și eu niște cărți ca alea care mi-au (ne-au) luminat copilăria. Dar când a venit vremea admiterii la facultate, am cedat… trendului vremii și-am mers să mă fac inginer, deși fusesem sigur că o să mă duc la Universitate, la română-franceză. Firește că în studenție ingineria și scrisul au făcut casă bună, cele exacte și cele inexacte, de suflet. Iar după repartiție și până prin ’90 am fost chiar un inginer foarte conștiincios, harnic. Apoi am basculat spre scris, că se putea, era democrație, și ca să am un mediu bun, să exersez zilnic, m-am angajat ca jurnalist la cotidianul ”Tineretul Liber”.
A fost ”Știință și Tehnică” fiindcă prima mea schiță era una sefe, iar ”Știință și tehnică” și celebra CPSF erau singurele reviste care publicau science-fiction în ’81, când am debutat eu.
-Din 1981, de la primul premiu naţional, ai scris numeroase cărţi, nu neapărat science-fiction, şi scenarii de succes. Literatura sau literatura SF nu erau suficiente sau ai simţit nevoia să te dezvolţi?
Vorba cuiva, ”dacă nu v-am spus-o, v-o repet”: iubesc science-fiction, am crescut mâncând sefe pe pâine, dar pentru mine este acum mult mai mult decat un gen literar Este un mijloc de expresie pe care-l folosesc ori de câte ori simt nevoia, în textele pe care le compun. Pentru că îmi dă foarte multă libertate în toate direcțiile. Așa încât, chiar dacă scriu altceva decât sefe, să zicem o satiră, sau o dramă, ori un roman urban al zilelor noastre, împrumut cu drag recuzită sau evoluții spațiu-timp specifice sefeului, pentru a exprima mai atractiv ceea ce trebuie să dezvolt.
Pe de altă parte, nu scriu sefe numai de dragul sefeului, ci ca să montez mai avantajos ceea ce vreau să povestesc despre lumea și oamenii din jurul nostru. Sefeul este unul dintre cele mai spectaculoase ambalaje, iar cine scrie ignorându-i calitățile nu știe ce pierde.
-Literatura SF a fost cultivată în România şi înainte de 1989, când existau cenacluri, Almanahul Anticipația, Colecția de povestiri științifico-fantastice. Care este ecoul literaturii SF în rândul tinerilor de la noi , în raport cu invazia realităţii virtuale furnizată de filme, net şi alte canale media electronice? Te întreb şi pentru că ai fost şi preşedinte al Societății Române de Science Fiction și Fantasy.
Nu am la îndemână niciun aparat de măsură adecvat, preocuparea mea e scrisul, nu sondarea pieței, așa că nu pot să am o părere competentă, regret. Dar dacă e să mă iau după ce aud de pe la prieteni editori, tinerii consumă mult science-fiction. Însă e vorba mai ales de traducerile din arealul anglo-saxon. Persistă o foarte mare neîncredere față de autorii autohtoni. Se merge pe criteriul de selecție ”tot ce vine de-afară e bun, tot ce se produce la noi e slăbuț”.
Totuși, aș face rău să nu recunosc că în ultima vreme parcă s-au mai dezghețat un pic sloiurile. Există un curent, destul de firav deocamdată, ce-i drept, dar cu potențial, de cititori hotărâți să cunoască și textele autorilor români, fără părtinire.
-Pe lângă scenariile de televiziune, zestrea ta literară a ajuns la 12 titluri. 12 scaune, a 12-a noapte, e doar un număr sau să ne aşteptăm curând şi la altele?
Doisprezece e doar o piatră de kilometraj. Am o listă de proiecte până prin 2020, ca să nu mai zic de cele care se nasc spontan și caută să se bage prin față, fără să mai stea la rând.
-”Aşteptând în Ghermana” , Nemira 1993, (reeditată în 2010 și 2013) e una dintre cele mai bine vândute cărţi ale tale. Te consideri un scriitor împlinit? Judecând după afluenţa publicului la manifestările de profil, pari să fi atins succesul? Sau e doar o impresie?
Evit mereu să rostesc cuvântul scriitor atunci când mă refer la mine însumi. Mi se pare mai potrivit termenul de ”autor”. Am încă foarte multe de învățat, vreau să mă perfecționez de la o carte la alta și, recunosc sincer, dacă vreau să reiau un manuscris care nu mă mai satisface în forma în care a fost publicat, fiindcă între timp am evoluat și văd mai limpede cum trebuia scris, nu ezit să-l reiau.
”Afluența publicului la manifestările de profil”? Păi nu vine nimeni pentru mine în mod special, oamenii vin să cumpere o mulțime de cărți ale unei mulțimi de autori. Se întâmplă că expun și eu printre ei.
Cum ziceam, știu sigur că nu sunt împlinit, dar mă simt de parcă aș fi. Cred că mi-am atins succesul, dar nu în formula bani-și-glorie, ci într-un fel care mă bucură destul: fac ce-mi place și există oameni care mă apreciază. E foarte mult. Cum zicea unul din scriitorii mei preferați, Graham Greene, ”la urma urmei, oamenii își fac o idee cam exagerată despre fericire…”
-Ai publicat în colaborare cu Marian Truţă. Cum decurge practic lucrul? Cum sunt concretizate ideile? Pentru că este totuşi o diferenţă între textul literar al unei cărțişi un scenariu, spre exemplu.
Cu prietenul Marian lucrul merge foarte bine, fiindcă semănăm destul de mult ca persoane și ca stil literar, păstrându-ne totuși voci distincte. Lucrul mai merge bine și pentru că întâlnirile noastre de lucru sunt foarte plăcute. De fiecare dată facem o cură de râs pe care o doresc oricui. N-are rost să intru în detalii privind ”bucătăria” scrierilor noastre comune, dar vreau să spun că adunăm împreună amintiri nemaipomenite, din sesiunile de scris, din turneele noastre de prezentare și din multe altele. Nici nu poate să fie altfel, de vreme ce suntem prieteni de treizeci și ceva de ani.
-După ce ai schimbat o profesie, aceea de inginer, te-ai dedicat gazetăriei mai bine de un deceniu și eşti pe cont propriu din 2003. Azi, se poate trăi numai din scris? Mă gândesc că dacă răspunzi afirmativ ne dezvălui și unele proiecte în curs de realizare sau pe cele viitoare.
Da, se poate trăi din scris, dacă vinzi destul. Cum să vinzi, asta e o altă discuție, care, sincer, mă depășește. Sunt alții mult mai pricepuți la asta și de altfel n-ar trebui să fie treaba mea să mă promovez sau să mă vând, fiindcă întotdeauna am considerat că trebuie apelat la profesioniști.
Anul acesta am încăput pe mâinile unor editori care au decis să-mi facă o promovare intensă, cum n-am mai avut niciodată. Patru lansări de volume la Târgul internațional Gaudeamus, ședință foto, stand personal, bannere, publicitate pe rețele de socializare, interviuri etc. M-am simțit nemaipomenit și lucrurile, mi s-a spus, nu se vor opri aici. Nu m-am lămurit încă dacă pot trăi din scris, dar mi-e foarte limpede că e minunat să trăiești pentru scris.
Add Comment