SFada cu literatura. Ce înseamnă să fii „No. 1“? Răspunde Dănuț Ungureanu
De Cătălin BADEA-GHERACOSTEA in Observatorul Cultural

Puțini sînt scriitorii care își păstrează energia și stilul dacă, după debut – iar în cazul lui Dănuț Ungureanu acesta s-a numit Așteptînd în Ghermana (roman, Nemira, 1993) și Marilyn Monroe pe o curbă închisă (proză scurtă, Adevărul, 1993) – lasă literatura la o parte și se dedică jurnalismului sau scenaristicii – domenii de producție de text absolut onorabile, cu estetică proprie și, aproape întotdeauna, aducînd mai mulți bani producătorului de text. Dinspre jurnalism, Dănuț Ungureanu a căpătat și și-a educat un simț deosebit al momentului și al amănuntului semnificativ, dinspre scenaristică – că întrepătrunderea între efectul estetic și morală se rezolvă cel mai bine prin umor. Totuși, dinspre amîndouă domeniile deodată, Dănuț Ungureanu a păstrat pentru literatura sa o tușă, aș spune, de fatalism – în forma „ăștia-s oamenii, n-ai ce-i/ce le face“ (v. volumele Români deja deștepți și Alți români deja deștepți, Tritonic, pentru edițiile din 2013) – care, în combinația savantă cu ceea ce am numit în alte SFade „capilaritatea fantasticului“, constituie sursa poeticii sale personale. Nu mi se pare deplasat ca, în cazul lui Dănuț Ungureanu, la 2016, să vorbim despre o poetică în adevăratul sens al cuvîntului. Argumentele imediate sînt romanele Însemnările damei de silicon (Nemira, 2014) și Vegetal (scris în colaborare cu Marian Truță, Nemira, 2014) care, în opinia mea, sînt o probă de foc pentru orice retroversiune, chiar dacă – sau mai ales pentru că – sînt scrise într-o pe deplin inteligibilă limbă română, superb articulată. Există ceva care rămîne în aer în urma unei retroversiuni corecte din Dănuț Ungureanu, ceva care dispare și trebuie să se revină la originalul românesc…

În fine, începusem prin a spune că sînt puțini scriitori care pleacă din literatură și se întorc ca și cînd n-ar fi părăsit-o niciodată. Cred că Dănuț Ungureanu este un exemplu de manual pentru acest lucru și mi se pare foarte potrivit că el îmi confirmă încadrarea sa, pentru anul 2016, în poziția de vîrf al fantasticii românești, cu nu mai puțin de patru apariții noi la Gaudeamus: un manual de scriere creatoare, un roman republicat în ediție ilustrată de lux, schițe umoristice și o culegere de proză scurtă (Autor de unul singur, Tritonic, Ziliconda, Fusion 21, Români în vorba goală, Fusion 21, Anatomic Graffiti, Fusion 21). De asemenea, el colaborează la două antologii de micro-grup – 3.1. și 3.2, Tritonic – cu Sebastian A. Corn și Michael Haulică, singurii care i-ar fi putut fi rivali pentru locul pe podium (dar Corn nu are nimic altceva anul acesta, iar Haulică se risipește în „glitch“-uri).

Este timpul ca premiul acordat de revista Știință și Tehnică romanului lui Dănuț Ungureanu, Mineral(Nemira, 2015, scris în colaborare cu Marian Truță) să fie urmat de recunoașteri mai importante și mai din afara „familiei“ fantasticii românești. Pentru simplul motiv că este “No. 1”, cu acte, pardon, cu cărți, domnilor, cu cărți!