”Scrisul e o îndeletnicire încântătoare…”
Un interviu de Marian Truță cu scriitorul Dănuț Ungureanu in Almanahul Anticipația din 2016

Email

Sunt peste treizeci de ani de când te exprimi în domeniul fantasticului. Care este, în opinia ta, cea mai importantă realizare a acestui răstimp?

Categoric chiar poveștile în sine, atât cele scornite de mine și adunate în volume, cât și cele trăite în această lume a fantasticului și a fenomenului sefe. Mulțumesc că nu mi-ai pus întrebarea stupidă ”ce înseamnă scrisul pentru tine?”, ca eu să răspund la fel de stupid ”un mod de viață”. Dar adevărul este că am fost destul de norocos, de inspirat, ori și una și cealaltă, să-mi asum scrisul ca pe o îndeletnicire încântătoare, adăugată altora, măcar la fel de plăcute: hoinăreala, filmele, șuetele – cu sau fără mici și bere, călătoriile, grădinăritul de amatori (da, da), marea, gătitul la wok, sportul. Că tot am adus vorba de sport, eu cred că atâta vreme scrii de plăcere și nu te străduiești în chip exagerat, treaba merge ca unsă. Să faci din scris o corvoadă este, după părerea mea, o mare greșeală.

Revenind, în sfârșit, sunt fericit că în toată această perioadă poveștile ticluite de mine și cele trăite alături de prieteni mi-au fost un divertisment care mi-a făcut viața frumoasă.

Și totuși, între volumele de povestiri, romanele și scenariile comise, există unele care-ți sunt mai aproape de suflet?

E ca și cum ai întreba un părinte, fie-mi iertată această comparație prăfuită, dacă-l iubește mai mult pe unul din cei zece copii ai săi. Poate că da, se întâmplă și asta, ocazional, dar n-o va recunoaște niciodată. Hai să fim onești. Oricât de autocritic ar fi un autor, tot păstrează convingerea că în textul său, pe care-l înjură toată lumea, se află un sâmbure de valoare, că el își justifică existența.

Și vreau să mai spun ceva, care poate că mă va face mai antipatic decât sunt de obicei: e o doză bună de ipocrizie în afirmația, de bonton, că autorul scrie pentru cititori. Ăsta e monumentul truismelor, firește că pentru cititori, cine vrea să scrie pentru sertarele de la el de-acasă? Dar nu spune nimeni că primul beneficiar al textului este scriitorul însuși. Și nu mă refer la bani sau la glorie (deși se mai întâmplă și minuni), ci în primul rând la starea de bine, de mulțumire, de euforie pe care o dă textul scris autorului său. Îți faci mai întâi ție un bine și dacă dă Domnul să mai ai și niște cititori, bogdaproste, să fie primiți!

Dar iarăși m-am cam îndepărtat de răspuns. Nu pot spune că-mi iubesc mai mult un text sau altul. Sunt sute de scrieri, ficțiune (sefe sau nu), scenarii, articole de ziar etc. și țin la fiecare în parte, ca la ochii din cap. Am scris și texte la comandă. Și la acelea țin.

Ce s-a schimbat esențial în ultimii, să zicem, douăzeci de ani?

Dacă te referi la fond, la motivația autorului de SF&F, la mecanismele intime ale creației, aspirații, vise, imaginație și așa mai departe, nu cred că s-au produs revoluții. E mult mai multă informație înconjurătoare de asimilat, dar și mult mai ușor de accest. Efortul de-a afla și (eventual) de-a înțelege e mult mai mic, ceea ce, la modul ideal, ar trebui să lase mai mult timp și spațiu de manevră creației propriu-zise, intervenției artistice, talentului.

Mijloacele tehnice au evoluat spectaculos, dintr-un anumit punct de vedere ai zice că e mai ușor să publici – să tipărești și să distribui, în zilele noastre. Ăsta ar putea fi pentru unii un motiv de îngrijorare, în ideea că ”piața” e invadată de subproducții în detrimentul textelor cu adevărat valoroase. Dar având în vedere cum stau lucrurile în industria cărții nu cred (poate sunt prea optimist) că editurile își vor permite multă vreme să promoveze ceva care nu atrage, care nu se caută. S-ar spune că… natura va găsi și de data asta o cale de autoreglare. Firește, sunt o mulțime de autori care-și autofinanțează aparițiile, dar asta e altă discuție, una din acelea iritante și interminabile.

Hard science fiction sau soft science fiction?

Personal prefer ceva mai soft, fiindcă este convingerea mea intimă că valoarea unui text crește odată cu părăsirea unor nișe. Tot așa cred că un text fantastic cu trăsăturile unei alegorii, ale unei parabole, are mult mai multe șanse să râmână, în comparație cu unul care nu se dovedește mai mult decât un exercițiu de imaginație, chiar dacă  frizează virtuozitatea.

Dar am tot respectul, sincer, pentru autorii care îmbracă literar o idee științifică îndrăzneață, o lume bine articulată, o ipoteză. Până la urmă, totul ține de talent și analiza unui text ar trebui să pornească în primul rând de la  ”e literatură sau nu e literatură”.

În ce mă privește, fiindcă vorbeam despre informația înconjurătoare, exterioară nouă, cred că se comite deseori greșeala de a ignora informația interioară, care înseamnă belșug de materie primă pentru actul scrisului, în fiecare dintre noi.

Hard sau soft? Am să dau din cap pe diagonală, adică nici da, nici nu. E nevoie întotdeauna de echilibru.

Întrebarea pe care o urăsc intervievații și tocmai de aceea se bucură de aprecierea intervievatorilor sadici:

Planuri pentru viitor?

 

Să-l trăiesc și pe-al meu și pe-al altora.

 

(Interviul a fost publicat în Almanahul Anticipația 2016)

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

five × five =