„Luna în orașul blestemat”
O recenzie de Stelian Țurlea, revista Scriptor

Email

Câteva precizări, de la început.

Romanul pe care îl prezentăm acum nu este de fapt unul polițist propriu-zis, ci mai degrabă un thriller. O distopie. Autorul este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori de science fiction de la noi, pentru nenumăratele sale scrieri de acest gen a fost premiat de multe ori. Luna este numele personajului principal, orașul blestemat e București, un București ce pare apocaliptic și îngrozește cititorul care recunoaște prea puțin din ce știe, un oraș proiectat într-un viitor incredibil și sperăm niciodată ajuns realitate. Ar fi cutremurător. Deși autorul însuși preciza într-un interviu, imediat după lansarea cărții: „Cât despre vigilantul Luna, cel care pătimește de-a lungul paginilor, în lumea pe care am închipuit-o, acest personaj este o întrupare a neputinței și furiei pe care le resimțim, unii dintre noi, în fața batjocurii sociale instituționalizate și a unui viitor din ce în ce mai sumbru, din ce în ce mai înfricoșător.”

Acțiunea se petrece într-o capitală și într-o Românie de după eșecul și destrămarea Uniunii Europene (care însă se va fi petrecut azi, mâine): țara s-a federalizat, fiecare regiune are un președinte ales pe zece ani, statul e condus de un singur partid, care guvernează cu „pâine și circ”, sărăcia, corupția, ignoranța, drogurile, infracționalitatea extremă s-au înstăpânit. Subzistența săracilor e menținută de atotputernicele lanțuri supermarket și ajutoarele masive ale țărilor nordice. Mai mult, populația a scăzut dramatic, concentrându-se în orașe. Dispărând economia, au dispărut meseriile, au rămas meșteșugarii vechi.

Bucureștii au ajuns un oraș în care bisericile au fost demolate, ori reamenajate ca săli de jocuri și cazinouri de mâna a șaptea, iar cimitirele au fost vândute; în care „zăpada (drogul – n.n.) e din rai” și sloganul prioritar e „sex, sex, sex și parai”; un oraș cu o mulțime de poliții paralele și clanuri la putere, fiecare în mahalaua lui, fiecare având drept ghid de purtare să le ia gâtul celorlalte; „E sfârșitul lumii. Ordinea. Toți fac ordine. Dreptatea. Toți au dreptate. Puterea. Toți vor putere. Toată puterea.”; „Statul federal, hiperlanțurile și sponsorii nordici ne-au dăruit o televiziune prin cablu curată, fără politică, dezbateri, anchete, ori alte chestii care să-l irite pe cetățean. La fel și internetul moderat, pentru cine-și mai permite un calculator. La fel și telefonia monitorizată.”; un oraș în care există sindicate ale prestatoarelor de servicii sexuale, dar și hoarde de rockeri și maneliști care terorizează lumea; afacerile subterane și piața neagră au întrecut mult bruma de economie oficială; șomajul a atins nouășcinci la sută; un oraș în care autoritățile „nu dădeau doi bani pe viața unuia din Fabrici (numele unui cartier – n.n.) ori a altui nenorocit din mahalale”; totul e sufocat de munți de gunoaie.

Reiese că ne aflăm în fața unui roman cel puțin cu tentă socială, dacă nu socio-politic de-a binelea. Și totuși e vorba de un thriller.
Eroul principal, vigilantul Dănuț Luna, fost polițist, descoperă o conspirație menită să concentreze puterea într-o dictatură absolută, pe care reușește s-o înfrângă, după un lanț aproape nesfârșit de morți și asasinate, în care curge mult sânge și în care el însuși e pe cale să-și piardă viața de mai multe ori. „Am cincizeci de ani, o sută cinci kilograme și sunt tot burlac. Dorm singur noaptea într-o pijama cu dungi roșii și negre, mă trezesc la șapte, cu ceasul deșteptător. Îmi place berea Popular și micii la «mișcă tava». Nu mă pasionează cântările și mă dor încheieturile, semn de bătrânețe. Consum curve, mai păcălesc câte una să rămână la mine peste noapte. Uneori îi spune erecției din zori «unde-ai fost aseară, când aveam nevoie?» Pe-ai mei mi-i amintesc ca prin ceață. N-am avut niciodată o familie.”

Dănuț Luna pune capăt conspirației, dar se îndoiește de succesul real: „Lumea nouă începe cu un masacru.” Toate, pentru că cei care conduc „au uitat să mai fie oameni”; „toți vor orașul ăsta blestemat, toți vor lumea”, deși „nu știe nimeni unde zace îngropată puterea”. Unul dintre personaje exclamă: „Halal prezent, halal viitor!”

Pe lângă subiectul dureros, romanul lui Dănuț Ungureanu surprinde prin construcție și îndeosebi stil. Scriitorul are un ochi extrem de format să vadă detalii semnificative, un limbaj direct, frust, convingător, stresant (eufemistic vorbind) pentru firi mai sensibile, neo-bișnuite cu acest gen de literatură. Nu știu însă cum altfel ar fi convins de realitatea sa ficțională. Iată un exemplu: „Porni unduind pro-vocator prin balamucul general, spinări, cururi, strivindu-se între ele, mecle nerase, degete năclăite, borhot, iz acru, boxuri de oțel, cupluri dubioase, ghiuluri și scuipați. Fondul sonor era o jelanie generală.”

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5 × 5 =