12 povestiri fantastice – un duet pentru început de an
de Cătălin BADEA-GHERACOSTEA, în SFada cu literatura, Observator Cultural

Email

Dănuț Ungureanu și Marian Truță acoperă cu prozele scurte din ultimul lor volum (12 povestiri fantastice, Tritonic, București, 2018) direcțiile semnificative estetic din fantastica ultimilor ani, înscriindu-se fiecare într-o continuitate a preocupărilor proprii, completîndu-se unul pe celălalt în abordarea temelor generale.

Se observă, la Dănuț Ungureanu, cum spațialitatea ca ansamblu rămîne, în alegerile de subcurent sau de temă, centrală ficțiunilor sale. În canon, îndrăznesc să numesc, la Marian Truță, ocularitatea,  drept caracteristica dominantă abordării sale. În termenii lui Gilbert Durand, Dănuț Ungureanu construiește spații pentru ce are de spus, pe cînd Marian Truță vede, înainte de toate, ce trebuie spus. Atenție, nu vorbim aici de stil, ci de structură, de structura de rezistență, dacă vreți (în continuarea licenței, argumentul de „volumetrie” al prozelor celor doi: Truță este mai degrabă nuvelist, are nevoie de spații largi pentru a-și desfășura viziunea monocromatică; Ungureanu dilată sau contractă ficțiunea în proporția adecvată cererii, fiind capabil, așa cum se vede din ce a publicat singur, să transforme o nuvelă în roman – v. proza din Basme geostaționare, volumul de la Bastion, Timișoara, 2008, Noaptea, în oraș, fără părinți, ajunsă roman după un deceniu)! Aplicarea pe temele primare ale fantasticii (preponderența science fiction-ului în fantastică este un alt subiect) a celor două abordări, prilejuiește o armonie compozițională în 12 povestiri fantasticeUniversurile paralele, cu motivele portalului și ale paradoxurilor cauzalității, și echivalentul acestora în timp, istoria alternativă, dau Furtună pe Marea NeagrăUltima cursă a lui Kitty Clare și În excursie (de la Ungureanu), apoi Stere și Norii, cerul (de la Truță). Ceva sau cineva pleacă din lumea noastră cunoscută și ajunge în alta, schimbîndu-și nu numai sieși starea de echilibru, ci măcar unui alt personaj (ca în Stere), dacă nu întregii lumi (ca în Furtună pe Marea Neagră). Călătoria spațială, poate fi o space opera de ultimă generație (ca în Lumină lină a lui Ungureanu) sau o narațiune a ruperii realității prin inexplicabil, prin bizar (ca în Himalaya lui Truță). Așa cum bine spune Florin Chirculescu, în „SMS înainte”, misterul unui obiect din vremurile mitice și folosirea lui în prezentul ficțiunii, leagă Pedala mîncînd pămîntul a lui Ungureanu de Vînătoare pe sub Lună a lui Truță, și este un mister dinamic, obiectul („tricicleta”, respectiv „Cartea Vieții și Cunoașterii”) trebuie pus în mișcare pentru a-și exercita puterea asupra realității, de unde și titlul explicit pînă la tautologie, la Ungureanu, de unde și alegerea vizualizării unor clișee dark fantasy, la Truță. Varianta cu aplicare în social a universului paralel (mai bine zis, a „stării de lucruri alternative”), adică distopia, se găsește în Cronicile oamenilor iridium (un ecou puternic al lui Mihail Grămescu, din Lemurioții) și în cvasi-postapocaliptica Om cu „O”mare, țară cu „ț” mic, ale lui Ungureanu, pe cînd la Truță există o intrare la sanatoriu/spațiu concentraționar, în Stere, a unui cerșetor care și-ar fi depășit condiția prin dragoste și (posibil) salt între lumi.

Așadar, cei doi autori sunt structural complementari, ceea ce a făcut ansamblul celor 12 povestiri… să fie atît de organic legat. Am putea găsi, în apropierea prozelor scurte ale lui Dănuț Ungureanu de cele ale lui Marian Truță, „misterul” trilogiei neterminate Vegetal – Mineral – … în ceea ce ar fi un survol stilistic?

https://www.observatorcultural.ro/articol/sfada-cu-literatura-12-povestiri-fantastice-un-duet-pentru-inceput-de-an-ii/

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

five + 16 =