Recenzie „Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia”
Horia Gârbea, Luceafărul de dimineață

Email

Titlul romanului celui mai recent al lui Dănuţ Ungureanu, Viaţa şi faptele haiducului Tănase Vlăsia (Editura Tritonic), trimite la vechile foiletoane cu haiduci sau bandiţi. Celebrul Tunsu ori invidiatul Terente au avut parte şi ei de biografii mai mult sau mai puţin romanţate, în centru fiind faptele lor. Căci viaţa e ca viaţa…

Numele evocînd codrul, prenumele anacronic şi profesia personajului central atrag atenţia şi se dovedesc o pistă falsă. Tănase haidu ceşte în Bucureştiul secolului XXI, mai ales prin Colentina, ia şi de la săraci, şi de la bogaţi, dar cu primii îşi mai face pomană. De fapt, cartea s-ar putea intitula mai exact: Învăţăturile banditului T.V. către ucenicul său Nelu Borangic. Fiecare capitol are un preambul cu litere italice în care sînt expuse „învăţături” necesare unui (aproape) adolescent picat fără mijloace de subzistenţă într-un Bucureşti complet necunoscut, cum este Nelu Borangic.

Nelu are un of: iubita lui, Petronela, a părăsit localitatea natală a amîndurora, Turceni, Gorj, unde nu avea nicio perspectivă, decît a se căsători cu Nelu şi a trage mîţa de coadă în doi. Ea îşi dorea o carieră în show-biz şi garantez, cunoscînd localitatea, că la Turceni nu avea nicio şansă, ca şi oriunde în judeţul Gorj de altfel. Lăsînd un bilet de adio, Petronela pleacă în căutarea norocului, iar Nelu porneşte după ea, neştiind unde s-o caute şi fără sorţi rezonabili de a o detecta între peste două milioane de locuitori. Şi de-ar găsi-o, la ce bun?

Prozatorul exploatează faptul real al tinerilor plecaţi de disperare din micile oraşe româneşti „defavorizate” de economie, societate şi Dumnezeu, care se duc şi uneori se pierd fără urme în Bucureşti, ca şi în Madrid, Paris, New York. Ei dispar pentru totdeauna sau numai pentru a apărea la ştirile de la ore din afara prime-time, cele cu sinucigaşi şi ştoarfe, pentru a dispărea apoi din nou. Aşa păţeşte şi Nelu, care ajunge la mila unui interlop surprinzător de filotim, care îl „înfiază” de amorul artei – ca în filmul Léon − şi-l poartă pe la diferitele lui gazde, cel mai adesea şi amante. Mai mult, Tănase îl ajută pe Nelu s-o caute pe Petronela cu ajutorul vastei sale reţele de cunoştinţe din tagma celor care se au bine între ei şi rău cu legea. Aceştia trăiesc profitînd de obiectiva şi subiectiva ineficienţă a „poteraşilor”, ei fiind mai mulţi şi mai bine organizaţi decît potera, greu de găbjit în Vlăsia urbană a Capitalei.

Nelu o va găsi pe Petronela într-un bordel, dar şi potera pe Nelu şi pe Vlăsia. Pe acesta din urmă un glonţ tras aiurea îl ucide. Putem crede că Nelu – care scapă cu fuga, fără magistru şi fără iubită – va deveni urmaşul în haiducie al lui Tănase şi-i va pune în practică învăţătura.

Romanul lui Dănuţ Ungureanu este scris admirabil, antrenant, cu mult umor, plin de duioşie aspră şi răutate tandră. Dialogul e „miezos”, argoul e prins excepţional, iar „învăţăturile” nu sînt deloc scolastice. Este o „Groapă” a începutului de mileniu, într-un Bucureşti mult mai ticăloşit decît cel al lui Eugen Barbu, dar care încă ascunde rezerve de tandreţe şi omenie în straturile cele mai de jos, debusolate şi ele ca toată societatea. E una dintre cele mai frumoase cărţi pe care le-am citit în anul trecut, ar merita cu prisosniţă un premiu cît de mare!

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

seventeen − twelve =