Progresul racului

„Vai de biet Român săracul / Îndărăt tot dă ca racul…”, zicea odinioară poetul. Dar noi trăim vremuri extraordinar de dinamice. Totul curge, se transformă, îți scapă printre degete. Dimineaţa pleci la firma la care cu chiu cu vai ai prins...

MAI MULT

Visați porci!

Deși se apropie perioada în care consumatorul va alerga cu limba scoasă după niște nefericiți mieluți, adevărul e că toată lumea visează porci (unii au chiar o asemenea obsesie încât îi și votează, dar asta este altă poveste, sau aceeași, n-are...

MAI MULT

Autostrăzi la discreție

De dimineață am plecat cu mașina spre serviciu. Mi-am făcut cruce și m-am încumetat pe drumul vechi de zeci de ani. E aproape același. Nu s-a pierdut nicio groapă, doar primăria a mai finanțat unele noi. După numai câteva zile însă, minune! Țara...

MAI MULT

Țara ca un mare chef

Sărbătorile sunt deja o amintire mai mult sau mai puțin plăcută, pe când belelele zilnice sunt aici, ne putem bucura de ele fără restricții. Au grijă să nu le ducem lipsa niște inși excelent situați politic și economic, care ne îndeamnă generoși...

MAI MULT

Descifrarea guvernării

E la noi în cartier un înţelept căruia i s-a dus vestea că te rezolvă repede şi eficient când te duci la dânsul cu o dilemă. Românii au tot mai puţine lucruri și condiții decente de trai, dar de dileme, trileme și așa mai departe nu se poate...

MAI MULT

Politică și teleportare

Va juca teleportarea un rol important în democraţia viitorului? Exerciții serioase, temeinice se fac deja în zilele noastre. Dis de dimineaţă senatorul se scarpină energic în fund și, renunțând provizoriu la limuzina cu antemergători (ca să nu...

MAI MULT

Înlocuitori de surogate

Una dintre minunile lumii moderne este penetrarea treptată, la scară din ce în ce mai mare, a înlocuitorilor. Este minunat! Societatea românească nu mai trebuie să se teamă de lipsuri. O mulţime de substanţe şi lucruri înlocuiesc alte substanţe...

MAI MULT