Fata și Frica
Fragment din romanul „Fata și Frica”, în lucru

Între timp, Dani Luna dă drumul televizorului, nu foarte tare, doar cât să poată asculta știrile prin ușa întredeschisă a bucătăriei, până pune de cafea. La televizor, viața e teribil de palpitantă, nu ca în locuința lui:

Coaliția se ciondănește pe un pachet, apoi pe mai multe pachete de legi. În Superligă, lupta la titlu se decide cu derby-ul de duminică. Vremea se schimbă iar și, în general, nu-i deloc potrivită sezonului. Iarna e primăvară, primăvara e vară, vara și toamna sunt tot vară.

Iar cafeaua, cât pe ce să dea în foc.

Comisarul își respectă tabieturile din fiecare dimineață, fără să se grăbească. „Am și eu marile mele mărunțișuri…” Soarbe licoarea cu înghițituri mici, egale, și-n vremea asta gândurile lui se împletesc cu vorbele din televizor, alcătuind nu o lume nouă, ci mai degrabă o viziune eficientă, constructivă și profitabilă asupra celei actuale. Așa funcționează un comisar respectabil.

Când termină cafeaua, Luna merge la oglinda din hol, în fața căreia își piaptănă meticulos cele câteva șuvițe de păr care încă mai mărturisesc o maturitate rebelă. Dacă e cazul, ia o lamă de ras de unică folosință și plivește un pic obrazul pe care a început să răsară umbra gri a unei bărbi. Dar uneori o lasă în voia ei.

Apoi iese pe palier, având grijă să-și ia cheile, să nu rămână pe-afară ca fraierul și să-l cheme iar pe lăcătușul Geamil, tătarul, unul din numeroșii săi protejați.

Și iar îi trece prin minte că trei etaje sunt mai bine de coborât pe scări, decât cu liftul, când fredonezi ceva, habar n-ai ce, și vrei să te menții într-un simulacru de formă fizică.

În mai puțin de-un minut, comisarul bate la ușa cămăruței de la subsol, unde domnul administrator descifrează complicatele căi ale fondului de rulment, întreținerea, facturi, alea-alea, nimic accesibil locatarului muritor.

‒ A, dom’ comisar Luna, ce plăcere, se gudură acesta, ieșind pe moment din labirintul de tabele. Cu ce ocazie pe la noi? N-aveți nicio restanță, mai rar așa așa colocatar…

Colocatarul Luna nu pierde vremea cu astfel de floricele și subtilități. Apucă reverele sacoului de serviciu al semi-oficialului și-l lipește de peretele pe care un afiș sever, dar drept, avertizează: „Cetățene locatar, restanțele dumitale dăunează întregii noastre asociații!”

‒ Ce… Cum… face înspăimântat domnul administrator.

Iar Dani Luna îl pune la curent din doar câteva fraze.

‒ Ascultă-mă bine, că nu-ți zic decât o dată. Dacă aflu iar (și babele abia așteaptă să-mi spună) că-i faci apropouri fetei de la patru, ori o mai atingi fie și din greșeală, îți las doar trei degete întregi, să socotești întreținerile. Și când ieși din ghips, intri la pedofili.

Comisarul pleacă.

Domnul administrator își reia calculele. E în stare de șoc, dar matematica n-are nicio trebă cu șocurile. Totuși, între două tabele, găsește putere pentru un gând logic. „La pedofili? De ce la pedofili? Parașuta aia are douăj’ de ani…”