Domnu’ deputat
Fragment din romanul „Fata și Frica”, în curs de apariție

Un partid respectabil are un președinte. De fapt, tot ce vrea, sau merită să fie, ori măcar să pară respectabil, trebuie să aibă așa ceva. Consiliile de administrație au președinți… Completele de judecată… Cluburile de fotbal… Juriile… Comisiile… Țara însăși se bucură de un președinte. Ce-i țara, la urma urmei, dacă nu o corporație mai mare, cu un consiliu de administrație destul de mic?

Dar aici e partidul.

Domnul deputat Stanomir bate la ușa domnului președinte, după o tehnică bine studiată, care nu se prinde de orice mucos începător într-ale diplomației. Nu prea tare, că orice politician versat se sperie la așa ceva, crezând că e poliția. Nici prea încet. O bătaie slabă la ușă prevestește de obicei probleme. Cine are nevoie de probleme la partid ?

‒ Intră, Stanomire, spune vocea dinăuntru.

El intră.

‒ Vă salut respectuos, domnule președinte! Aceeași intuiție extraordinară, de politician pursânge. Cum m-ați recunoscut ?

‒ Te-am văzut pe geam, dragă.

Îndată, îl poftește să ia loc și pornesc protocolul lor zilnic, un tête a tête nu numai simbolic, ci și la propriu, căci își ridică amândoi fundurile de pe scaune și se apleacă unul spre celălalt, asigurând secretele.

Întrevederea nu durează mult.

Klaus se lasă greu la pachetul legilor pentru Justiție. Gabi are iar o samă de nevricale politice, de văzut cum se poate folosi. Ecologiștii vor să ne ia pădurile, rămânem cu exportul în curul gol. Doctorul a luat șpagă mare, rahatul ăsta o să ne mânjească pe toți dacă ajunge în ventilator. Ursulavon ne strânge de ouțe să nu ne mai uităm în gura americanilor, dar în ce, Doamne iartă-mă, în…? Trebuie să-i înmuiem un pic pe rusofilii noștri, au și ei drept de vot și nu-s puțini… La fel și cu boșorogii. Zicem că mărim pensiile acum și pe urmă îi demascăm pe ceilalți că au furat banii? Sau spunem întâi că au distrus bugetul și mai e nevoie de niște biruri?

Ar mai fi foarte, foarte multe de abordat, dar n-au intrat zilele-n sac. Oricum, nici pe-astea n-avem cum să le stingem, dar măcar nu le ascundem sub preș, nu?

‒ Tot respectul, domnule președinte!

‒ La revedere, Stanomire, la revedere… Și nu mă uita cu ce te-am rugat.

‒ Se poate, domnule președinte?

Acum e vorba despre o verișoară șomeră, numai bună într-un staff, ceva, leafă să fie. Mâine, poimâine, un aranjament pentru vreo atribuire-de-ceva fără licitație. Doar mici gustărele între marile ospețe la cămara cu bunătăți și delicatese a țării. Nimic de nedigerat.