Se spune despre nemţi că ar fi oameni reci, flegmatici, duri. Am fost în Germania o dată, în trecere, şi pot să spun că nu e nimic adevărat în toate astea. Bazaconii! În realitate, nemţii sunt sensibili, sperioşi, cam timizi. Am mers o zi şi o...
MAI MULTNemții, un popor timid
Nela Mironela
Fragment din romanul „Cartea nimicurilor”
– Era prin o mie nouă sute noușpatru… dă drumul la poveste Nela, trecând vorbele prin mijlocul unor covrigi de fum. Împlinisem jumătatea de veac și-o frecam la o publicație lunară, împușcând francul, fără mari perspective. Mă țineam cu...
MAI MULTCel care doarme
din volumul „Români deja deștepți”
Între romanele lui H. G. Wells, preferatul meu rămâne „Când se va trezi cel care doarme”. Eroul se deşteaptă dintr-un somn de două sute de ani şi constată plăcut surprins că între timp a fost ales, datorită unei averi colosale, sporită și prin...
MAI MULTÎnsoțitoarea de zbor (1)
Fragment din romanul „Cartea nimicurilor”
Iată ce mi-a povestit Gimipeigi, pe la începutul mileniului trei, într-o vreme când împlinirea lui socială părea aproape desăvârșită, conform canonului râvnit (cămin-familie-profesie-avere): Nu plecase niciodată la un drum mai de lung decât...
MAI MULTAu existat și cărți de citit
din volumul „Români deja deștepți”
„Pe vremuri, când cumpăram o carte, era ca şi cum aş fi aprins o lumânare la biserică, îmi zice un amic. Toate se petrec astăzi atât de repede în jurul nostru, încât nu mai ai timp decât pentru lucrurile esenţiale. A mânca, a bea, a dormi, a...
MAI MULTMarea carte vine!
Luna trecută mă hotărâsem să scriu o Mare Carte. O asemenea decizie e foarte greu de luat în viaţă, cel puţin când o iei prima oară. Nu ştii dacă eşti pregătit să scrii Marea Carte, nu ştii dacă ceilalţi sunt pregătiţi s-o citească. Parcă ar fi o...
MAI MULT„Ia-le viețile, Angel!” și alte romane
Un interviu realizat de Rodica Sărmaș Furnea pentru Magna News Live
https://www.youtube.com/watch?v=-zJXxROzg-c&t=299s&ab_channel=MagnaNews
MAI MULTIA-LE VIEȚILE, ANGEL!
Fragment din romanul cu același nume, în curs de apariție
Umblăm după un băiat, să-i zicem (la prima vedere) oarecare, nici prea copt, nici prea crud, care înoată în lumea asta ca peștele prin apă. I-a obișnuit atât de mult pe cei din jur cu prezența lui, încât aproape nimeni nu-l mai vede. Îi găsim...
MAI MULT