Tinerețile luptătorului
din romanul „Fata și Frica”, în lucru

Atât s-a-ndopat prostimea cu filme americane și italiene, cu „Nașul”, cu „La Piovra”, alea-alea, că până la urmă vorba, „locotenentul lui Cutare”, ajunsese să se refere la oricine ținea un Glock în tocul de la subsuoară.

Dar adevărul e că eu și sărmanul Kaloyan, fie-i plumbii ușori, nu eram decât badigarzii lui Mitko cel Micuț, pe numele lui adevărat Dimitar Hristov, un șef nici prea mare nici prea mic al lumii noastre, de la Sofia. N-ar trebui să ne simțim rușinați. Ăia care ne-au venit de hac, un croat și tovarășul lui, i-au făcut felul și lui Milcio Bonev, zis „Baj Milo”, cu toți cei cinci paznici ai lui. Și „Baj Milo” era ditamai vedeta, unul din cei mai tari în filiera de droguri a Balcanilor. Ce-au mai fugit fraierii de sârbi după el… Dar asta e cu totul altă poveste.

Ce s-o mai lungim, erau vremuri minunate pe meleagurile noastre, cele binecuvântate de Bunul Dumnezeu. Kaloyan și cu mine, aidoma multor „colegi” ai noștri făcuserăm lupte, lupte greco-romane. Noi veneam de la „Olimpiski Nadejdi”, școala aia comunistă, o adevărată fabrică de viitori campioni. Campioni visam să și ajungem, frățioare. În felul nostru.

Cu vremea, „luptător” („boreț” pe bulgărește) a ajuns să însemne mafiot. Dar la fel s-a întâmplat și cu „om de afaceri”. Mai toți eram solizi, plini de mușchi și tatuaje. Purtam costume negre, de la cele mai vestite firme, ochelari de soare, ne rădeam în cap și atârnam la gât goldane de-un kil, două. Nu mai zic de mașinile scumpe, cu numere duble. De ce? Ca să știe toată lumea cine suntem. Nu ne păsa nici cât negru sub unghie.

Firește însă că toate au venit la pachet cu moartea… Împușcăturile s-au întețit ca la nuntă. Un lunetist meseriaș e între cinci și cincizeci de mii de lire sterline. Cu cât ești mai baștan, cu atât costă mai mult să te treacă în lumea cealaltă. Nu mă-ntreba de ce se-încheie contractele astea cu lire sterline, ăsta-i protocolul și gata. Promit să aflu mai multe când mă-ntorc în branșă.