Un neplăcut eveniment a aruncat o pată pe obrazul județului nostru. Zilele acestea, flacăra olimpică traversa sud-estul Europei, pentru a ajunge, la mijlocul lunii, la Madrid, unde vor începe jocurile Olimpice. În timp ce autoritățile centrale...
MAI MULTFLACĂRA OLIMPICĂ S-A STINS LA PÂRLOAGA!
Treaba cu votca
Din romanul „Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia”
Ochii la mine, Ucenicule, și urechile pâlnie: Când duci la gură votca, pentru cea dintâi înghițitură, îți ții răsuflarea, ca licoarea ce pândește în pahar să nu ți-o fure. Dacă ești novice și miroși prima dușcă, ți se face greață. Iar asta te...
MAI MULTActori muncind acasă
din volumul „Români deja deștepți”
O parte dintre actorii teatrului, neavând unde să locuiască, s-au mutat în cele din urmă la locul de muncă. Ele, consoartele actrițe, dacă tot vorbim de șoubiz ca despre o mare familie, spală o cămaşă, gustă din supa de pe reşoul „la...
MAI MULTTurism rural
Din volumul „Români deja deștepți”
„Ştiu eu ce ne trebuie nouă”, îmi spune pentru a nu ştiu câta oară vecinul, peste gard (gâştele şi purceii şi-au întrerupt câteva minute interpelările, pentru a ne acorda toată atenţia). „Ne trebuie un turism sănătos, cu o origine sănătoasă. Fără...
MAI MULTAmerica lui trei, patru
Din volumul „Români deja deștepți”
Revenind din America, unde fusese cu treburi, un amic a fost rugat să sintetizeze într-o propoziţie, ori, dacă nu poate, într-o frază, ce se întâmplă cu această ţară despre care vorbeşte lumea atât. Contextul este următorul: grupul nostru...
MAI MULTSimplu, cu bun simț
Din volumul „Români deja deștepți”
Am avut mereu un sentiment de admiraţie pentru omul simplu care se pricepe la toate. Întâi, din pricina celor învăţate la şcoala comunistă de pe vremuri, conform cărora omul simplu este de zece ori mai valoros decât omul sofisticat (urmare...
MAI MULTNemții, un popor timid
Din volumul „Români deja deștepți”
Se spune despre nemţi că ar fi oameni reci, flegmatici, duri. Am fost în Germania o dată, în trecere, şi pot să spun că nu e nimic adevărat în toate astea. Bazaconii! În realitate, nemţii sunt sensibili, sperioşi, cam timizi. Am mers o zi şi o...
MAI MULTCel care doarme (II)
Din volumul „Români deja deștepți”
Un om sforăia pe o bancă. Când dormi în patul tău şi te trezesc grijile din cinci în cinci minute, nu sforăi. Dar când dormi pe o bancă, eşti sănătos tun şi nici la bască nu te doare de probleme, se schimbă situaţia. Ei, omul ăsta sforăia de se...
MAI MULTCel care doarme
din volumul „Români deja deștepți”
Între romanele lui H. G. Wells, preferatul meu rămâne „Când se va trezi cel care doarme”. Eroul se deşteaptă dintr-un somn de două sute de ani şi constată plăcut surprins că între timp a fost ales, datorită unei averi colosale, sporită și prin...
MAI MULTÎnsoțitoarea de zbor (1)
Fragment din romanul „Cartea nimicurilor”
Iată ce mi-a povestit Gimipeigi, pe la începutul mileniului trei, într-o vreme când împlinirea lui socială părea aproape desăvârșită, conform canonului râvnit (cămin-familie-profesie-avere): Nu plecase niciodată la un drum mai de lung decât...
MAI MULTAu existat și cărți de citit
din volumul „Români deja deștepți”
„Pe vremuri, când cumpăram o carte, era ca şi cum aş fi aprins o lumânare la biserică, îmi zice un amic. Toate se petrec astăzi atât de repede în jurul nostru, încât nu mai ai timp decât pentru lucrurile esenţiale. A mânca, a bea, a dormi, a...
MAI MULTMarea carte vine!
Luna trecută mă hotărâsem să scriu o Mare Carte. O asemenea decizie e foarte greu de luat în viaţă, cel puţin când o iei prima oară. Nu ştii dacă eşti pregătit să scrii Marea Carte, nu ştii dacă ceilalţi sunt pregătiţi s-o citească. Parcă ar fi o...
MAI MULT