Cel care doarme (II)
Din volumul „Români deja deștepți”

Un om sforăia pe o bancă.

Când dormi în patul tău şi te trezesc grijile din cinci în cinci minute, nu sforăi. Dar când dormi pe o bancă, eşti sănătos tun şi nici la bască nu te doare de probleme, se schimbă situaţia. Ei, omul ăsta sforăia de se cutremura banca. Dacă nu este un semn al bunăstării, sforăitul simbolizează totuşi un spirit robust, pozitiv, grefat pe un fizic trainic.

Un alt om trecând pe-acolo, s-a oprit mirat în loc.

„Iată, zise, exact ce-mi trebuie. Un om obişnuit, pe care nu-l dau banii afară din casă, din care o să fac un supraom, capabil de numeroase realizări”. Cu cât se gândea mai bine, expresia „nu-l dau banii afară din casă” i se părea mai puţin potrivită. N-avea ăsta casă, după cum sforăia… Mai corect ar fi fost „nu-l dau banii jos de pe bancă”.

Pasămite, ăla care trecuse pe-acolo avea foarte mulţi bani. Cu bani poţi să faci, dacă e nevoie, minuni. Procesul e simplu. Subiectul se culcă pe o bancă, om obişnuit, şi se trezeşte înţolit, cu buzunarele doldora de posibilităţi. Supraom. Aceasta fiindcă a trecut pe-acolo, la momentul potrivit, altul, capabil să amorseze transformarea.

I-a fost greu omului cu bani să-l trezească pe omul care sforăia. Din asta şi-a dat seama că are în faţă un ins care când se-apucă de-o treabă n-o lasă cu una cu două, până n-o duce la bun sfârşit.

I-a fost şi mai greu să-l dea jos de pe bancă. Ăla era buimac, ca orice om obişnuit. Nu pricepea de ce i-a stricat ăsta somnul şi se arăta chiar cam iritat. Dar când a înţeles că e rost să primească nişte bani, procesul de încolţire a supraomului din dânsul deja s-a declanşat. Priviri sclipitoare, bicepşi, tricepşi fremătând, calambururi croindu-şi drum printre dinţi şi buze, nişte cârcei viguroşi de viţă de spirit.

Din motive obiective, experimentul a eşuat în scurt timp. Nu că n-ar fi fost destui bani. Erau destui şi pentru doi supraoameni sau trei. Nu pentru că omul obişnuit, care sforăia pe bancă, n-ar fi fost destul de obişnuit. Mai obişnuit ca dânsul nu găseşti nicăieri pe lumea asta.

S-a întâmplat însă că i-a sărit somnul de tot, iar de sforăit, ce să mai vorbim… Şade pe bancă, trist, cu ochii roşii. Cum adoarme, cum visează că vine omul acela şi-i cere banii înapoi. Şi-l face la loc, din supraom, om obişnuit.