Simplu, cu bun simț
Din volumul „Români deja deștepți”

Email

Am avut mereu un sentiment de admiraţie pentru omul simplu care se pricepe la toate.

Întâi, din pricina celor învăţate la şcoala comunistă de pe vremuri, conform cărora omul simplu este de zece ori mai valoros decât omul sofisticat (urmare firească a superiorităţii clasei muncitoare asupra intelectualităţii putrede). Cu vremea, admiraţia s-a transformat într-o teamă aproape superstiţioasă.

Omul simplu este sarea pământului. El știe absolut totul. Fără omul simplu, care îşi mai zice şi „din popor”, nu s-ar putea face nimic pe lumea aceasta.

În domeniul meu, nu mai contează care, aveam deseori de-a face cu oameni simpli. Cel mai des mă vizitau oameni simpli cu idei. Multe idei. Sumedenie de idei. Oamenii simpli cu probleme nu ajungeau la mine. Ei îşi petreceau zilele, săracii, pe culoarele tribunalelor, pe la primării, sau, oricât de jenă mi-ar fi să rostesc vorba, la muncă. Ăia nici măcar nu ştiau că sunt oameni simpli. Îşi spuneau, pur şi simplu, oameni.

Alta era situaţia oamenilor simpli cu idei. Ăştia aveau timp berechet să-mi împărtăşească din simplitatea lor creatoare şi când se refereau la ei înşişi îmi mărturiseau foarte mândri cât sunt de sunt simpli. Uneori mi-era foarte teamă să nu mă bănuiască pe mine de nesimplitate.

„Eu nu sunt unul din ăia cu nasul pe sus, îmi spuneau. Eu sunt un om simplu. Eu nu înțeleg ce faci matale, dar am mult bun simţ. Și bunul simţ îmi spune că ar trebui să procedezi aşa…”

Urmau două ore de sfaturi. Nu vorbea omul simplu din el, ci bunul simţ, un duh invocat, care-i luase trupul în stăpânire ca pe o lampă fermecată, din povești. De ajuns s-o freci vârtos și duhul iese la iveală.

Bunul simţ îi bântuie și în zilele noastre pe cei autodeclaraţi simpli. Și, firește, îi face mai abitir să se priceapă la toate. Fizică atomică, pandemii, gazetărie, istorie (aia reală, nu prostiile istoricilor), geopolitică, operații militare speciale, bucătărie chinezească, arme chimice ori biologice. Nu importă că omul simplu n-a citit o iotă despre toate astea. Bunul simţ vorbeşte în locul său.

Un amic, despre care mi se spusese insistent că are foarte mult bun simţ, s-a uitat o dată peste umărul meu în timp ce scriam un articol şi a început să mormăie nemulţumit.

„Mai vorbiţi, măi, şi pe înţelesul oamenilor simpli, că nu mai poate nimeni să citească articolele. Ce cuvinte-s astea, «infracţionalitate, ubicuitate, tendinţă»?”

„Am vrut să spun că…”

„Nu contează ce-ai vrut! Eu te sfătuiesc din bun simţ. Dacă vrei să m-asculţi – bine, dacă nu – nu!”

Amicul era un om simplu, angajat într-un loc în care lucrau oameni complicaţi. I se părea că oamenii complicaţi trebuie să li se adreseze nu celor complicaţi ca ei înşişi, ci lui şi altora la fel de simpli. Dar cu mult bun simț.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × five =