Un marţian din Franţa
Copil fiind, am descoperit volumul “Războiul lumilor” al lui H. G. Wells. Pământenii se confruntă cu o teribilă ameninţare: invazia unor fiinţe care vin de pe Marte. Mă rog, în cele din urmă binele învinge răul, dar până acolo sunt vreo trei sute de pagini.
Mi-a amintit de “Războiul lumilor”, zilele trecute, un bun amic care a păţit o nenorocire comparabilă: i-a venit un prieten din Franţa. Unii ar zice: ei, unde-i nenorocirea? Vă-nghesuiţi voi în dormitor şi-l culcaţi pe el în sufragerie. Ai putea să-l trimiţi la hotel, dar ai strica imaginea românului ospitalier. Cu siguranţă că ministrul de externe şi cel al turismului nu ţi-ar mulţumi pentru asta.
Prietenul din Franţa, „l’ami”, are acelaşi statut cu acela al unui marţian aterizat în România. Nu v-aţi mai văzut de treizeci de ani. Nu poţi să-i pui o hartă în mână şi să-l dai pe uşă afară. Trebuie să-i arăţi oraşul, să-l inviţi la o gustare (nevastă-ta încearcă nişte scamatorii la bucătărie, cu ultimele rămăşiţe de leafă şi resturile unei găini), să-i faci conversaţie (“A, ui, il e tre joli notrî vil. Il e… ăsta… cum dracu-i zice… leo petit Paris”). Du-l în Cişmigiu, dă-l în bărci, arată-i magazinele pe Victoriei, fereşte-l de şmenarii care l-au adulmecat şi-l fugăresc ca o haită de lupi bruneţi cu colţi albi, fereşte-l şi de maidanezii adevăraţi, în care deodată s-a trezit patriotismul şi vor să-i arate acestui străin venetic a cui este ţara asta.
Pe de altă parte, e o adevărată bătălie cu marţianul. El îşi imaginează că tot ce-i este lui accesibil îţi este şi ţie. Că pe toate porţile pe care le deschid euroii din portmoneul său poţi intra şi tu. Chiar că e un război al lumilor.
Dar „l’ami” este încântat. Se miră când la invitaţia pe care ţi-o adresează, să intraţi amândoi într-un cazinou, tu scuturi din cap cu îndârjire şi fără multă vorbă o rupi la fugă în direcţia muzeului “Grigore Antipa”. „L’ami” dă din umeri şi intră singur la ruletă. În saloanele luxoase întâlneşte marţieni de-ai lui, ba şi venusieni, jupiterieni şi saturnieni. Se simt bine pe această planetă străină. Tu ai ratat contactul cu altă civilizaţie. Ei se descurcă între dânşii.
Add Comment