Sărăcirea prin majorare

Aduceţi-mi un om care se plânge că are destui bani şi, riscând să fiu acuzat de canibalism (un canibalism constructiv, adaptat nivelului de trai din zilele noastre), îl mănânc, cu bruma lui de haine cu tot.

„Destui bani” a devenit o expresie intolerabilă, iar pentru oamenii săraci chiar scandaloasă. Bine, scandaloasă li se pare și celor care n-au agonisit sărmanii decât un milion, două de euro. Așa încât, ca măsură preventivă, îndată ce-o auziţi pronunţându-se anunţaţi poliţia. S-ar putea să vină.

„Destui bani” tinde să dispară din fondul limbii române, urmând după evaporarea banilor propriu-zişi şi precedând dispariția foștilor posesori. Înfometare, emigrare, soluții pentru împuținarea populației sărăcane se găsesc mereu la nivelul ingenioșilor vătafi de țară. Ori, dacă scăpăm încet-încet fără săraci, nu se cheamă că rămân doar cei mai înstăriți? Viitorul de aur bate la ușă

„N-am bani” e pe cale să cunoască în folclorul contemporan o binemeritată consacrare ca salut la modă, în diverse variante , care mai de care mai plastice: „n-am un chior”, „sunt lefter”, „sărac lipit” și așa mai departe.

„N-am un chior”, această formulă cu parfum istoric, se potriveşte de minune ca răspuns unui „bună ziua”, unui „ce mai fac?”, unui „la mulţi ani”. „Sunt lefter” nu impune restricţii de folosire, fiind la îndemâna tinerilor, a adulţilor, a vârstnicilor. Nimeni nu e prea fraged sau prea bătrân pentru a-l utiliza. Iată rezultatele unei guvernări echitabile.

Ca trăsătură definitorie a portretului social, „sunt sărac lipit” cunoaşte cosmetizări rafinate. Una dintre cele mai eficiente este excepționala manevră de aparentă scădere, urmată cândva, nu se știe foarte bine când, de o creștere spectaculoasă. Pentru simplificare, ca să înțeleagă și poporul despre ce-ar fi vorba, specialiștii politici îi zic „majorare”.

Printre altele, „majorarea” posedă proprietatea miraculoasă de a înmulţi banii celor care-i au şi de a-i împuţina pe aceia ai celor care oricum nu-i au, astfel încât toată lumea să ştie o treabă.

„N-am un chior” şi „sunt lefter”, termeni atât de uzuali, s-au consolidat în conversaţia zilnică. De exemplu, la piaţă.

„Cântăriţi-mi, vă rog, o sută de grame de portocale.”

„Cu plăcere. Vă costă zece lei.”

„Vai de mine, dar n-am destui bani. Sunt lefter!”

„Nu-i nimic. Luaţi, după majorare, unul din aceste superbe mere pădureţe.”