Libertatea fiarelor

Email

 

desen de Traian Furnea

Fie din pricina rectificărilor bugetare, fie din pricina corupției care i-a lăsat fără ciolane, îngrijitorii de la grădina zoologică nu mai aveau ce să le dea animalelor de mâncare.

Mai mult, unul din ei, despre care se zvonea c-o să candideze în alegeri, a fost surprins tăind cu briceagul o bucăţică din ultima halcă de carne rezervată leului. În loc să-l sfâşie, leul părea că-l îndeamnă el însuşi să se servească. Presa a dezvăluit mai târziu că uriaşului carnasier îi promisese bricegarul c-o să-l scape de gratiile pușcăriei.

Aflând acestea, directorul i-a convocat pe toţi şi le-a spus: „Dacă ţinem animalele închise aici, la marginea oraşului, n-au nici o şansă. Să le dăm drumul în urbe, să-şi încerce norocul pe cont propriu. Sper că locuitorii vor da dovadă de caritate.”

Îngrijitorii şi-au luat rămas bun de la chiriaşii lor şi-au deschis cuştile. Prudente, fiarele au ieşit la drumul mare. Care pe jos, care cu „ia-mă nene” – la oraş!

„Mă duc, zice zebra, să m-apuc de-o muncă cinstită. Poate la circulaţie, nu ştiu. Mereu auzeam peste gard, din şosea: «De ce nu treci pe zebră, mă boule?»”

A mers la oraş şi i-a mers bine. Toată lumea bună credea că haina dungată a zebrei e o zeghe, semn de cinste și pricepere în afaceri. I-au dat pe mână toţi banii din bănci și, pe deasupra, au băgat-o în consiliul municipal.

„Soarta mea e să provoc plăcere doamnelor, sub formă de poşete şi pantofi, se gândea crocodilul. O să intru în prima marochinărie, să-mi ofer serviciile.” Pe când acestea şi le spunea, lacrimi mari cât pumnul i se rostogoleau din ochi.

Ori, la oraş aveau mare preţ lacrimile de crocodil. În scurtă vreme, reptilianul a ajuns putred de bogat, dând lecţii de plâns. Veneau la el cu nemiluita, demnitari, oameni de afaceri, mânuitori ai legii, toţi cei ce voiau să înveţe arta plânsului care nu strică tenul.

În fine, iepuraşul a ţopăit câţiva kilometri pe banda din dreapta şi-a intrat vesel în casa unor oameni sărmani, pe care-i ştia mai de mult, a căror singură distracţie era să vină la zoo şi să se joace cu el. Cu siguranţă că aveau să-l primească bucuroşi. Aşa s-a şi întâmplat. Cinci minute după ce intrase pe uşă, se afla în cratiţă, la cuptor.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eleven + three =