Experimentul „Păpușa”
fragment din romanul în lucru

– Dar ce mai spui dumneata, Moș Martine? cântă femeia de pe fotoliu, al cărei chip nu-l vedea, fiind ascuns în semiîntuneric. Ia loc acolo, nu-i nevoie să vii mai aproape.

– Sărumâna, doamnă, mulțumesc, răspunse el posac, o să stau în picioare. Mai dezmorțesc oasele astea bătrâne…

Dar se mișcă un pic într-o parte, încercând să deslușească ceva din chipul femeii cu asemenea frumoase picioare. Nu desluși nimic și asta îl umplu totodată de ciudă și respect, ca pentru cineva mai bine antrenat decât dânsul. Așa și trebuia să fie. Nu te poți simți în siguranță când primești porunci de la unul mai prostovan ca tine.

– Ei, ce mai spui? Cum a mers treaba de săptămâna trecută?

Moș Martin știa, mie-n sută, că acum ea stă cu ochii pe punga lui de plastic, de la minimarket, întrebându-se curioasă ce-o fi înăuntru. Toți făceau așa, chiar și ăia care după ce se lămureau o mierleau.

– Parfum, doamnă, nicio durere de cap. L-am găsit, l-am vizitat, țaca-paca.

– Ați fost prieteni vechi, nu-i așa? Prieteni din tinerețe, apoi colegi, apoi…

El pufni nerăbdător.

– Am fost, doamna… Cu câți n-am fost? Și mereu mi-am făcut treaba, n-am făcut-o? Ce-are prietenia cu…

Ea nu se lăsa niciodată păcălită de micile lui fițe. Nici când pufnea, nici când își dădea ochii peste cap, ca o domnișoară nevricoasă, nici când bâțâia din picior, sau – ca acum, bătea darabana cu degetele pe tăblia gheridonului. Îl cunoștea de prea multă vreme ca să mai aibă vreo îndoială că în pielea bătrânului scofâlcit pândește un mecanism de oțel inoxidabil, rece, calculat, precis. Nu făcea decât să-i deruteze la maximum pe cei care-i priveau exteriorul, până acolo unde putea face cu ei tot ce voia.

– Toate treburile dumitale au fost impecabile, Moș Martine, îi făcu ea jocul. Tocmai de-aceea eu… întregul nostru grup îți suntem foarte recunoscători, așadar…

Lăsă o pauză de suspans, cum se cuvenea scenei și personajelor.

– …ne vom dovedi recunoștința și de acum înainte.

Totuși, ce putea să ducă în punga aia amărâtă?

– Doamna are nevoie din nou de serviciile mele?

– Doamna are nevoie din nou. De data asta e un pic mai complicat. Firește, tariful va fi ajustat corespunzător.

Nici el nu se lăsa păcălit de micile ei răutăți. Știa că încearcă doar să-l scoată un pic din sărite, așa, de plăcere, ca să se mai învioreze după-amiaza, ori să-i arate cine-i șeful. Adevărul era că, lucrând de-atâta vreme cu ea, uitase de toți ceilalți care încercaseră, tot așa, să-l călărească de-a lungul timpului. Care cu glumițe, care cu aroganțe…

„Până la urmă, m-am pișat pe toți”. Erau atât de trecători în funcțiile astea, cu cât mai sus, cu atât mai vulnerabili. Doar doamna se ținea bine de vreo zece, doisprezece ani, se-auzea că-i trecuse prin pat pe toți cei care contau în servicii, mai influenți, mai puternici, mai periculoși. „Și când o să-i termini? Sau când o să te scofâlcești, așa, ca mine?”

Se citeau unul pe altul ca pe niște cărți deschise. Dacă nici asta nu era prietenie adevărată, solidă, fără moarte, atunci ce?

– E vorba despre unul dintre colaboratorii noștri, om de știință renumit cândva, și de fiul său. Sper că nu te deranjează când e vorba despre o familie, nu?

–Numai dacă sunt pisici… mormăi el mai bine dispus, acum că începuseră în sfârșit să discute afaceri. Care-s condițiile?

– Ca de obicei, accident, cauze naturale, suicid. Alegerea, ori combinațiile rămân la latitudinea dumitale. Ede preferat ca… incidentele să se petreacă simultan, ori, cel puțin, foarte aproape unul de celălalt. În orice caz, aș fi fericită să-mi prezinți bilanțul nu mai târziu de finalul săptămânii viitoare. Plec în vacanță, în Santorini. Dumneata unde-ți faci vacanțele, Moș Martine?