Ultima soluție

Email

Către sfârșitul guvernării, premierul unei țări cu spirit de aventură a alcătuit o delegație interministerială și a mers să consulte o expertă în estimări și previziuni. Guvernarea, cu toate neprevăzutele sale, își sporește eficiența dacă lucrurile sunt prognozate cu ceva vreme înainte, nu drese când nu prea mai ai ce drege. Cum zicea titularul de la Agricultură, nu freci miaua tot anul ca să îngrași porcul în Ajun.

– Ați venit? a întrebat experta.

– Am venit, Mamă Cometa.

– Ei, atunci să nu pierdem vremea. Timpul țării costă.

Au făcut cinci cafeluțe, le-au băut, apoi au răsturnat ceștile. Pe porțelanul fin, strategia începuse să se depună strat cu strat.

– Așa. Acum cu rândul, copii. Decât o problemă odată. Și grupate pe căprării, să nu sar de la una la alta.

Ședința a început în forță.

– Ăăă… a întrebat un ministru. Bugetul? Rectificarea? Împrumuturile?

– Floare la ureche. Înmulțește bugetul cu Pi, trei virgulă paișpe, fă produsul mezilor cu al extremilor, bagă o regulă de trei simplă, lasă la dospit o lună. Ia de colo și pune dincolo. Ia de dincolo și pune bine în Elveția. Astupă găurile din buget cu șvaițer de la Banca Mondială. Servește-te cât e cald.

Au făcut ochii mari, în fața acestei extraordinare virtuozități.

– Benzina? Drumurile? Flota? s-a repezit altul.

– Hm… Exportă benzina, schimb-o cu biogaz produs de șoferi în casă, la closet. Vinde drumurile cui dă mai mult, amendează-l că nu-și astupă gropile, că după vânzare nu mai sunt ale tale. Să-și facă vinietă din care-ți dă procent. Du vapoarele și calea ferată la fier vechi. Cu banii fă un metru de autostradă la intrarea în orașe.

– Spitalele? Casele? Orfelinatele?

– Mută bolnavii în cluburi, să se trateze între ei. Dărâmă spitalele, bagă moluri, cu valoare mare. Vinde orfanii scump la americani, daʼ fă-le contract, să trimită țării ce găsesc și ei pe-acolo, prin noile cămine. Fă-le tinerilor însurăței machete de căsuțe, la scara unu pe o sută, să le admire seara, contra cost.

– Pensiile? Șomajul? Lefurile?

– Fleacuri. Nu mai plăti pensionarii. Dă câte unul la fiecare șomer, să aibă grijă de el. Plătește-i șomerului jumate din pensia care i-ai fi dat-o moșului. Din ajutorul de șomaj croiește niște lefuri mici pentru bugetari și restul bagă-l în buzunar, sau trimite-l în Elveția, lângă buget.

Sfârșind această serie extraordinară de povețe, Mama Cometa a căzut într-o transă de tip parlamentar, cu gura căscată și ochii țintă în tavan.

– Hai, la treabă! s-a dezmeticit premierul. Problemele nu așteaptă.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

two + nineteen =