Înțelepții apei calde

Mollière zicea odată că un om înţelept ar trebui să fie pregătit pentru orice. O fi vreo clauză în contractul intelectualului cu lumea înconjurătoare? Un paragraf în fişa postului de înţelept? Greu de spus. În societatea noastră contemporană, chestiunea nu ne mai fascinează de când ne-a intrat bine în capete acea minunată constatare a democrației potrivit căreia orice sclipire a conştiinţei trece întâi prin stomac.

Să luăm cazul unui înţelept căruia, cu o sacoşă agăţată de gât, i s-a dat drumul prin piaţă, cum s-ar zice la cumpărăturile pentru coșul zilnic, același destinat de fiecare guvernare oricărui cetățean cu drept de vot.

Cât ar fi dânsul de înțelept, tot pe bază de bani funcționează, vorba poetului – „cu-o leafă toți suntem datori”. Trece gânditor printre tarabe. Legăturile de mărar, scumpe rău, alternând cu grămăjoarele de ţelină, exorbitante, îi apar ca efemere concepte, supuse sublimării, transgresării ireversibile în spaţiul finit al cratiţei.

Intuind adâncimile cugetului din fața sa, agricultorul, nu la fel de înțelept, dar mult mai bine adaptat economiei de piață, îi cere intelectualului pentru o legătură de pătrunjel preţul unei găini voinice. Înţeleptul se conformează fără să cârâie (nici nu s-ar pricepe). Toate sunt trecătoare, mai ales verdețurile. Şi-apoi, nu este el pregătit pentru orice?

Ajuns acasă, în fieful garsonierei sale mai mici decât decorația pe care i-a conferit-o președintele țării acum niște ani, înţeleptul deschide robinetul de apă caldă. I-a spus odinioară o vecină de palier că din legumele aruncate într-o oală alchimia zilelor noastre poate obține o supă comestibilă.

Robinetul cu pricina tuşeşte violent şi-şi dă duhul cu un fâsâit. Pe celălalt, în mod logic cel de apă rece, curge un lichid roşiatic, urât mirositor, amintind de ciorba primordială din care a răsărit, cu multe milioane de ani în urmă, viaţa. Ceva viaţă, dacă te uiţi cu atenţie, se zăreşte şi acum.

Pregătit pentru orice, înţeleptul cheamă, aşa cum a văzut că fac alţi semeni de-ai săi din bloc, mai neînţelepţi, un instalator. Instalatorul, un gânditor şi el, în felul lui, soseşte în a patra zi.

Reparaţia durează două săptămâni. La final, nu mai curge nimic, pe niciun robinet. Ca recompensă pentru efortul umanitar extraordinar pe care l-a depus, intelectualul nostru se vede nevoit să-i dea instalatorului televizorul (la fel de temeinic nereparat de un alt meseriaș), două cămăşi şi o mie de lei.

Unul din vecini, care nici măcar n-a auzit de Platon, îi zice înțeleptului, după ce-i ascultă pățania trivială, că ar fi bine să meargă la primărie, să le spargă ălora ferestrele cu niște pietre pe care o să i le împrumute el. Și mai ales ferestrele Duamnei.

Sau măcar să cheme poliţia. Dar omul nostru surâde subțire, superior. Desigur, vecinul nu e chiar un înţelept ca el, nu e pregătit pentru orice…