Eroi în tranșeele Sănătății

Email

desen de Traian Furnea

Multă lume suportă greu crizele din diverse domenii, fie ele economice, sociale, ori – ce să-i faci, politice. Ne mândrim însă și cu semeni de-ai noștri, care trec fluierând prin așa ceva. Mai cu niște contulețe elvețiene, mai cu vilișoarele pe Coasta de Azur, unde zboară cu avionașul personal, vezi bine. Totul e să nu te sperii.

Așa că de ce ne-am speria de niște fleacuri din Sănătate, pe care defetistul român ni le tot bagă sub nas ca pe Bau-Bau? Mai bine să aducem în prim-plan exemplul eroic al unei femei, pe care am cunoscut-o demult, când a salvat singură un spital judeţean aflat la ananghie.

În prima zi, o adusese o rudă, femeie de serviciu, care n-o lăsase acasă tocmai ca să mai găsească casa întreagă la întoarcere.

„Stai şi tu pe-aici, maică, i-a zis la parter, şi-ai grijă să nu răstorni ceva.”

Zis şi făcut. A stat ea pe-acolo, fără să răstoarne nimic şi-a băgat de seamă ce simple sunt lucrurile într-un spital, pentru simplul fapt că nu se găsesc de niciunele. Nici măcar doctori.

A doua zi, ruda s-a îmbolnăvit. „Dau eu cu cârpa!” a sărit femeia noastră.

I-au înmânat mătura, căldarea şi mopul. A sprintat pe câteva culoare care emanau ultimele adieri de cloroform. I-au arătat, de asemenea, o cămăruţă în care putea să-şi ţină instrumentarul, să mănânce un covrig şi, atenţie, să se schimbe pentru muncă într-un halat.

A treia zi, deja nu mai mătura. Cete de bolnavi, care până atunci rătăciseră la parter, prin fața cabinetelor zăvorâte, erau acum îndrumaţi pertinent, pe la diverse etaje, de către femeia cu mopul. Ea le dădea nume celor câțiva medici supraviețuitori, orele la care era cel mai probabil să prindă niște minute de consultaţie, şi uneori şoptea misterios: „îi spui că te-am trimis eu…”

În ziua a patra, doctorii s-au mirat că nu mai vine nimeni. Nenorocirea nu-i prea mare, dar e greu să lupţi şi cu plictiseala. Cuiva i-a venit ideea, după vreo cinci ore, să vadă ce se întâmplă.

Holul de la parter gemea de lume suferindă, organizată într-o coadă care ducea spre cămăruţa pentru mături. De acolo se-auzea în răstimpuri:

„Ce-i, mamaie, tuşeşti? Ai tuse măgărească. Mergi acasă și iei un ceai de muşeţel. Următorul! Te doare capul? Te-a deocheat careva. Bea tăciune stins în apă de ploaie. Următorul! Balonări? Încurcătură de maţe, ăăă, asta, cum îi mai zice… Trage o țuiculiță pe burta goală. Următorul!”

Când prin tranșeele spitalelor vor rămâne numai femeile de serviciu, în loc să ne văicărim, tardiv, mai bine am căuta-o pe eroina menționată, să ne scoată din criză.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

12 + eighteen =