Experimentul Păpușa
Moș Martin își amintește din tinerețea revoluționară

-Aș fi fericită dacă mi-ai da vești nu mai târziu de săptămâna viitoare. Plec în vacanță, pe Mediterana. Dumneata unde-ți petreci vacanțele, Moș Martine?

El făcu doi pași, să se așeze totuși pe un scaun Ludovic-cine-știe-al-câtelea, depunând punga pe covor.

– Iertați, bătrânețea… Vacanțele? Ca-ntotdeauna, doamnă, pe una din moșiile mele. Se coc pepenii, o minunăție.

Relua poanta cu pepenii de câte ori îl întreba.

Pe vremuri, când serviciile nu se numeau servicii, ci siguranța sau securitatea statului, erau zmei tineri, scoțând flăcări pe toate găurile cu care-i înzestrase natura, bașca pe-ale armamentului din dotare. Liberi, sălbatici, nestăpâniți. Numai așa ar fi putut să-i calce în picioare pe dușmanii poporului. Și cele mai bestiale chefuri, cele mai desfrânate orgii le făceau tot cu armele, prietene dragi, de-o viață, mereu aproape, la propriu și la figurat, de inimă.

Îi puneau pe niște piețari, țărani proști, care nu știau decât să se smiorcăie, să înșire pe tarabe douăzeci, treizeci, patruzeci de pepeni, depinde cât erau de înfierbântați. Și se-apucau să tragă, ținând halba, ori sticla în cealaltă mână. La sfârșit adunau punctele. Dacă se-ntâmpla să fi încasat și vreun nerod o așchie din tot prăpădul ăla, în ochi, ori în cur, se aplicau firește penalizări. Așa era drept, așa era etic.

– O dulceață de cireșe amare, Moș Martine?

(fragment de roman)