Crizele se rezolva cu păreri

Email

Printre noi, toți cei care, la vreme de criză, am stat de zor în izolare, devenind adevărați experți în domeniu, se remarcă și aceia iritați de personajele care tot apar pe micul ecran, mărturisind că au făcut câte ceva. Au cărat niște paturi, au dezinfectat niște străzi, au dus niște alimente cui avea nevoie. „Hm, zice iritatul, ăștia nu fac bine deloc ce fac”. Omul e îndreptățit s-o spună. Aflăm că şi el a mutat un taburet, a mâzgălit o linie pe perete, și-a cusut un petec la nădragi.

Am avut mereu o slăbiciune pentru cei care fac ceva, orice, de care eu nu sunt în stare. A spune „asta eu nu puteam să fac” este, cred, mai onest decât a spune „ăștia n-au făcut bine ce-au făcut”. Măcar pentru motivul că una dintre neplăcerile majore ale lui „ăștia n-au făcut bine”, este apariţia unor indivizi care n-au altceva mai bun de făcut decât să replice: „Dar cum trebuia făcut?”. Sunt cârcotași, e greu să le faci faţă.

E libertate, frate, e democrație. Ai tot dreptul de a-i reproşa lui Picasso că a pictat greșit „Guernica”, pe care tu ai fi pictat-o cu totul altfel. Ei bine, niște obraznici, că altfel nu poți să le spui, sunt în stare să te întrebe de ce n-ai pictat-o. Dacă asculţi cam plictisit nişte Ceaikovski, Ravel, ceva acolo, descoperind note pe care tu le-ai fi putut înşira mult mai bine, vine un nesimțit din ăştia şi te-ntreabă de ce nu le-ai înşirat.

Cam la fel stă treaba și în domeniul comunicării. Istoria e plină de oameni competenți însă nu prea buni de gură. S-or fi priceput ei la ale lor, dar nu erau grozavi când vorbeau. Noi însă îi acordăm atenţia meritată omului care nu se încumetă deloc să iasă în față, să-și asume niște cuvinte în public, dar „putea să zică”. Acela care, în momentele critice, rosteşte apăsat, cu calm electrizant (din fotoliul său de-acasă): „puteam să zic eu vreo două…” Ca potenţial, el se situează mult deasupra celor de mai sus. Căci mulţimea discursurilor competente rostite de la crearea lumii e nimic pe lângă universul celor nerostite.

Presat de timp și de situație, vorbitorul nu alege întotdeauna, în timpul unei crize, cea mai bună variantă. I-a ieşit porumbelul din gură, a zburat, deși e posibil să fie şi-o cioară. Degeaba se mai corectează el după aia. Rămâne pe viață cu eticheta „bâlbăăă!” lipită pe frunte (tare ne mai place în zilele astea, ca oameni deștepți ce suntem, să vânăm bâlbele vorbitorilor oficiali.)

Pe când cel care spune: „Ăsta habar n-are să comunice, e praf. Aș fi putut să zic eu vreo două”, acela are sub limbă un tezaur inestimabil. Însă pur şi simplu nu ni-l face cunoscut („nu-i treaba mea să zic, eu doar spun”).

Ca eficienţă, omul care „ar fi putut să zică” n-are egal. Ce-ar fi fost el în stare să comunice pe canalele oficiale, importante (la nivel continental, de-o sută de ori pe zi), ar rezolva criza cât ai clipi. Ce-ar fi zis el, la un loc cu ce-ar fi făcut e cel mai eficient vaccin, tratamentul maxim, un combinezon național impenetrabil, masca supremă, ieșirea triumfală din carantină.

Poate salva omenirea de azi pe mâine.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fifteen − one =