O fi murit shoppingul?

Email

Între ndesen de Traian Furneaeplăcerile izolării la domiciliu, unele dintre telespectatoare descoperă și o nostalgie tot mai apăsătoare pentru vremurile când săreau ca arse din fotolii, repezindu-se, cu portofelele sau cardurile setate pe foc automat, spre cel mai apropiat mall.

Adesea, semnalul de start era dat de minunatele rubrici intitulate de obicei „shopping”. Dădeai cu tunul şi nu găseai una care să se numească „La cumpărături”, „Hai să târguim” ori „Cât costă basca asta?” Dacă nu toate, în orice caz covârşitoarea majoritate își ziceau „shopping”.

„Hai să târguim” era suspinul moderat al gospodinei care visa (iar acum visează mai abitir, oricât de mobilizator și de bun simț ar suna acest, deocamdată suportabil, „#stauacasă”) să scape şi ea o dată din ghearele copiilor şi-ale veselei, să se ducă până la butica din colţ unde, acum două săptămâni, flutura o basma turcească.

„Shopping”, în schimb, era strigătul de luptă al femeii moderne, care, dacă aveai ghinionul să te găseşti pe traseul dintre dânsa şi o ispititoare poşetuţă Gucci, te făcea una cu pământul. Cum să le spui stimatelor contemporane „hai să târguim”? Ce ziceau sondajele de opinie (o întrebare retorică, firește): vesela sau poşetuţa?

De regulă, pe circuitul de formula unu al rafturilor cu țoale de firmă, apărea câte o frumoasă în puterea vârstei, care-şi propunea, cităm, să ne ofere „câteva minute de shopping” cum n-am mai avut până acum. Ei, când lua femeia asta startul, abia dacă mai puteam să ne ţinem după dânsa. Virajele erau periculoase între fustiţe şi bluziţe, frânele scrâşneau în dreptul etichetelor cu preţuri (ca şi dinţii soţilor), vitezele se schimbau ameţitor la apropierea casei de marcat. Şi ce îmbietor spunea „pilotul”, agitând o scurtă de piele cu guler îmblănit: „Numai o mie opt sute, doamnelor, numai o mie opt sute…”

În acele minunate vremuri ale shoppingului, impresiona de asemenea competenţa cu care erau descrise straiele, discursul pe care un novice, un începător pe spirala ascendentă, pavată cu mătăsuri şi paiete, a modei, nu-l stăpânea. Ascultai şi te minunai:

„Această hăinuţă, confecţionată dintr-un material uşor, are două mâneci. În faţă este prevăzută atât cu fermoar cât şi cu năsturei, foarte folositori când e vreme rece. Hăinuţa mai are un guleraş, dar şi câteva buzunăraşe, în care se pot păstra obiecte de mici dimensiuni sau mai măricele. Culoarea se potriveşte materialului”.

Ai fi zis că la emisiunea cu pricina se uita o familie de extratereştri care-şi petrecea vacanţa pe Terra şi se întrebau la ce folosesc obiectele atârnate. Mânecuțe, fermoar, năsturei, buzunăraşe…

Se vor mai întoarce oare acele timpuri? Vom mai alerga, neinhibați de etichete și vânzătoare imperiale, prin pădurile de manechine și  canioanele de umerașe? Mă silesc să sper că da. Cum zicea o vorbă, „the shopping must go on”.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eleven + 10 =