Fata din Shanghai
din volumul „Români în vorba goală”

Începuse să corespondeze, prin intermediul computerului, cu o fată din Shanghai. Era o româncă logodită cu un olandez a cărui slujbă îl purta prin lume. Uite-aşa, fata ajunsese în buricul Chinei. „Să te uiţi zilnic pe e-mail”, îl avertizase ea la plecare. „Şi tu”, îi replicase el.

În prima lună şi-au scris de douăzeci de ori. Fetei îi mergea strună la Shanghai. Ea şi logodnicul arvuniseră nunta la Hong Kong, iar luna de miere la Roma. Logodnicului îi măriseră leafa de trei ori. Ea începuse să scrie un best-seller. Fusese acceptată într-un club select, iar prietenele chinezoaice îi spuneau „Grădină în floare”.

În schimb, la Bucureşti era tot mai greu. Lumea sărăcise, oamenii erau morocănoşi, ploua tot timpul, chiar şi vara. Zilele se scurtaseră, nopţile se lungiseră, sub un cer veşnic înnorat. Toate astea i le scria el fetei din Shanghai, conştincios, pe e-mail. Iar ea îl mai înveselea la fiecare mesaj, vorbindu-i despre minunata viaţă din ţara însorită.

Îşi scriau cu înverşunare. Două corespondenţe pe zi. Ea nu mai ştia pe ce să-şi cheltuiască movilele de bani. Îşi cumpăraseră trei maşini şi o superbă proprietate în împrejurimile marine ale Shanghaiului. Cartea avusese un succes răsunător. Bărbaţi bogaţi o curtau disperaţi, dar ea îi rămânea fidelă olandezului. Nunta fusese strălucitoare.

Corespondentul de la Bucureşti o ducea greu, însă când deschidea computerul viaţa părea o delicioasă bomboană mentolată. Citea scrisorile din Shanghai şi necazurile dispăreau. În scurtă vreme, a ieşit din pasa proastă şi s-a pus pe calea cea bună. A făcut avere, s-a însurat avantajos, a ajuns o celebritate.

Într-o zi, a aflat întâmplător că fata nu plecase niciodată din România, darămite să ajungă la Shanghai. Se măritase la Călăraşi cu un şofer care-o bătea tot timpul şi-i lua puţinii bani. Făcuse patru copii. Locuia într-o garsonieră şi de câte ori o prindea şeful ei, dintr-un obscur birou de contabilitate, că trimite scrisori pe computer, o ameninţa c-o dă afară…