Ia-le viețile, Angel !
Fragment din romanul cu același nume
E aproape sigur că din direcția asta a prins ultimii pași. Un ins poate să fugă în vârful picioarelor, dar când mai și târăște un tolomac după el…
„Vânător de prerie trebuia să mă fac”, îi trece aiurea prin minte Olteanului. „Dacă aveau ăi bătrâni prerie…”
Strada „Nucului” nu s-a schimbat prea mult în ultima sută de ani. Atâta doar că bitumul, aurul negru al edililor, care-i îmbogățește pe mulți, a luat locul colbului și în multe curți nu mai latră dulăi posaci de mahala, ci vesele alarme antifurt, semn de prosperitate.
Olteanul, a cărui goană poticnită a declanșat câteva dintre acestea, face ochii mari, ca mâța maică-sii la castronul cu hrană umedă.
– Stai… zice cu șoaptă răstită, ca să se facă auzit de infractor, dar să nu implice inutil și periculos civilii riverani. Predă-te, băi, n-are niciun rost să te opui…
Ar mai lipsi să adauge „te văd”, însă bunul lui simț îl împiedică să comită una atât de gogonată. Nu vede decât garduri și mașini parcate pe trotuar, cât să nu îngăduie vreun amărât de pieton, darămite un om al legii aflat în misiune. Felinarele, destul de rare, par și cam obosite în noaptea asta.
Se strecoară prin semiîntunericul înconjurător, la rasul gardurilor, călcând cu grijă, să nu-și scrântească vreuna din gleznele pentru care îl iau mereu în râs colegii, la pregătirea fizică. Pistolul are piedica pusă. Ca întotdeauna, își blestemă zilele că nu l-a lăsat dracului în sertarul biroului, sub cheie.
„Stai…”, mai zice o dată și încremenește ciucit.
Tabloul e unul din cele mai simple.
Nu se vede mare lucru, nu se aude cine știe ce. Ba da, se aude zgomotul traficului din „Mihai Bravul”, la concurență cu greierii indignați, din apropiere. Altceva, pavilioanele urechilor clăpăuge, ca parabolice de radar, nu prind.
Trec secunde lungi, trece un minut. Trece și cel de-al doilea.
A trosnit o crenguță? Un vreasc frânt sub talpa pantofului? Unde?
Add Comment