Școala de la (mare) distanță

Email

Cu școala modernă cică nu ne mai permitem glume, cum făceam cu aia dinainte. Mai ales în aceste vremuri dificile, când virusul din aer îl bate măr pe virusul din calculator. Așa că trebuie multă atenție și multă (se dovedește uneori cam prea multă) chibzuință. Ori facem școală de la distanță, informatizată, ori n-o mai facem.

Dar se zvonește c-o s-o facem. Mâine-poimâine, fiecare școlar va sta în faţa unei tablete. Sau invers. Fiecare tabletă va sta în fața mai multor elevi, într-o clasă. Așa că numai cei cu priviri de șoim vor ajunge premianți. Varianta cealaltă ar fi ca tableta să fie dusă din casă în casă, de fiecare dată dezinfectată corespunzător, până la primul scurtcircuit.

Un politician patriot a luat însă o mărură eroică, expediind la şcoala din Nichipeşti (unde a învățat bunicul lui) calculatorul personal, pe care nu-l mai folosea din ʼ99.

Donația sosește. Nea Ioviţă, portarul școlii, se suie în căruţă şi dă binişor la o parte paiele pe care calul a fost de acord să le cedeze din meniu, ca să protejeze cutia. „Ăsta-i, mă?” „Ăsta!” zice căruţaşul. Nea Ioviţă îl cară în braţe, printre raţe, căţei şi purcei, care îl aclamă toţi.

În clasă e linişte. Jumătate dintre şcolari încă mai trebuie să sosească, pe jos, de la zece kilometri depărtare. Ceilalţi suflă în pânzele de păianjen care au crescut pe la colţurile de sus ale încăperii. Nea Ioviţă o ia pe margine, pe scândura cu şase noduri, singura din podea care n-a putrezit. Pune cutia pe un colţ al catedrei. În câteva secunde, computerul se arată ochilor însetaţi de cunoaştere, în toată splendoarea sa.

„Ştie careva să-i dea drumul?” întreabă nea Ioviţă. „Dom’ profesor de mate” se încumetă olimpicul clasei. „Ce spui, muceo? râd nea Ioviţă şi căruţaşul. Că noi om fi mai proşti? Uite ştecheru’, uite priza.”

Trec câteva minute. Iese doar un pic de fum. „S-o fi stricat când ai ocolit pe la Bălosu’, se înfurie portarul. Tuşeai dacă te nămoleai un pic…”

Se sfătuiesc să pună o pană sub aparat, să nu se mai clatine. Monitorul este curăţat de praf. „Poate-ar trebui să facem focul în sobă. Poate nu-i prieşte frigul.” „Şi dacă începe să plouă? Doamne fereşte, l-ai pus chiar sub gaura din tavan.” Nea Ioviţă potriveşte o crăticioară pe monitor, pentru potopul ce va să vie.

În sfârşit, dom’ profesor de mate intră în clasă, mascat. Se uită la computer. Pare că se bucură, fiindcă zice: „Asta ne mai lipsea!” Şcolarii se răsfiră, în cele patru bănci şchioape şi câteva scaune de prin bucătăriile nichipeştene. Când elevul de serviciu ia creta de pe marginea ferestrei, din pricina dezechilibrului, şcoala întreagă se lasă într-o rână.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 × three =