Marele deputat și micile diacritice

Viaţa lângă domnul deputat Icsulescu n-are nici pe departe strălucirea înfăţişată de reviste şi jurnalele teve. Personajele politice, e adevărat, emană o lumină orbitoare, dar oricâte mii de waţi ar avea, tot mai rămâne pe undeva un colţ de umbră. Şi ca un făcut, tu – cetățeanul de rând, ăla obișnuitul, nimereşti mereu în colţul ăsta, întunecos. Marile personaje pur și simplu nu te mai văd. Îşi pun sărmanele palma streaşină la ochi, își reglează ochelarii politici, se dau mai aproape… Degeaba.

Paradoxal, omul (să-i spunem totuşi om) cel mai conştient de prezenţa ta este, totuși, chiar domnul deputat Icsulescu, din circumscripția dumitale.

Să zicem că, printr-un neînțeles joc al sorții, lucrezi la biroul dânsului. Te-ai sculat în zori, după ce te culcaseşi azi-noapte la două, şi te-a apucat amiaza corectând un discurs monumental de-al maestrului. Domnul deputat este un deputat modern: scrie la computer. Dar dânsul nu este un sclav al maşinii („bă, eu scriu LA calculator, nu CU calculator!”). Aşa că nu foloseşte „Ş”, „Ţ”, „Ă”, „Δ.  I-ar fi peste mână. Până cauţi tastele, până apeşi, îți zboară ideea din cap. Iar o idee bună, ştie oricine, vine la o sută de ani.

Plus că mai poate să și greșească, să nu nimerească tasta bună din prima, că e și dânsul o ființă omenească. „Eroare humana este”, alea-alea, gen.

Aşadar, domnul deputat Icsulescu scrie cu literele „S”, „T”, „A”, „I” în loc de „Ş”, „Ţ”, „Ă”, „Δ. Pentru „” se chinuieşte totuşi un pic şi-l foloseşte, mai cu seamă din patriotism. E, totuși, „”-ul nostru naţional, ce naiba…

Până la amiază, îi pui domnului deputat „Ş”, „Ţ”, „Ă”, „Δ în text. Sunt doar câteva mii. Nici nu ştii despre ce este vorba în discursul capodoperă. „Ş”, „Ţ”, „Ă”, „Δ ţi-au sorbit toată atenţia.

Vine domnul deputat. Mânie şi durere. „Băi nea, zice, te rugasem şi eu să fim gata la unşpe, că m-aşteaptă oamenii ăia la Cameră…”

(Vocabularul maestrului musteşte de sensuri pe care numai cine-a trăit în colţişorul de umbră menționat le distinge. Pentru neiniţiaţi, precizăm că „te rugasem…” e o ironie muşcătoare. Ceva echivalent cu „adică vulturul o roagă pe vrăbiuţă să-i elibereze culoarul de zbor”. „Să fim gata…” semnifică mărinimia domnului deputat, care-ţi permite cârdăşia cu el în sublimul politicii. „La Cameră…”, ei, asta subliniază latura umană a personajului. Este vorba, de fapt, despre douăzeci de sticle de vin, trei de vodcă şi patruzeci de beri care-l aşteaptă într-un anturaj de alți domni deputați, după plictiseala aia de ședință. În plus, nici n-a dormit foarte bine azi-noapte și speră să mai ciupească un pui de somn pe băncile confortabile ale deputăției)

Din cauza „Ş”, „Ţ”, „Ă”, „Δ-urilor tale nenorocite (de parcă măreția discursului nu le-ar îngădui urmaşilor să-l perceapă oricum), până ajunge Maestrul „la Cameră”, or să fie mai puţine beri. Sau poate chiar la ședința dinainte se bagă, se dă ceva (pensie, medalie, funcție) și dânsul nu e acolo…