IA-LE VIEȚILE, ANGEL!
În curs de apariție. Fragmente.

Email

E de-ajuns să te arăți slab o dată, ca să asmuți asupra ta haita de hiene. Și-apoi, nu așa merg lucrurile. Noi suntem dintr-o lume, gardienii din alta. Cele două lumi se întrepătrund, dar nu se amestecă.

Însă nenorocirile, prin natura lor perfidă, se lasă întrezărite cel mai adesea abia când mașinăria răului (aceea care așază cu migală piese disparate, alcătuind șiruri de întâmplări aparent greu de alăturat) s-a pornit deja și nu mai poate fi oprită…

Se simte fără nicio îndoială școala veche, monolitul, dibăcia „tovilor”, cum le plăcea pe vremuri să se alinte acestor dinozauri trecuți prin focul crizelor, unși cu toate alifiile vieții. De câte ori ți se pare că i-ai dus frumos de mânuță în direcția care trebuie, se resetează candizi, la punctul de pornire.

Se apleacă peste masă și-i prinde mâna, cum făcea pe vremuri, demult, când voia să-i mulțumească pentru codrul de pâine și dormeza din hol, unde punea capul. Mai târziu, pentru costumul de haine și pantofii englezești, pentru trabucele cubaneze și coniacul franțuzesc. Și destul de iute, merțanul, vilele, scăunelul de senator.

Așa a dresat dintotdeauna cățeii partidului, făcând din ei lupi. O bucățică de zahăr… Un bocanc în gură… Altă bucățică de zahăr… Încă un bocanc.

Iar mai spre zilele noastre i-am pus pe onaniștii opoziției de nu știu câte ori cu botul pe labe, am dat legi, am dresat judecători și procurori, cu tot cu justiția lor sclifosită, am fotoșopat Constituția, să arate cum trebuie când izbesc cu ea de masă…

Mai erau necesități, să spargi o față, să rupi o mână, poate chiar să-l sinucizi pe vreunul… Vremile de luptă cer mijloace pe măsură.

Capete în gură ne trebuie, nu ne ferim s-o spunem, dar valoarea o depistăm mai ales dacă ne preocupăm de gurile din capete.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three + 9 =