Ne scrie stailista Gina Gândeac
Fragment din romanul „Urme de sfinți”

”Despre cultură.

Dragă redacție,

Iată că am ajuns şi la subiectul care-l înţelegi foarte bine, că tu, ziarul pe care-l citesc, eşti rodul activităţii mele în acest domeniu de mare hobi, cultura. Celelalte – pieptenii, foarfecele, feonul, bigudiurile, şampoanele sunt domeniul profesional, altă mâncare de peşte.

Deci cultura, ah cultura… A fost de-ajuns să arunce una din cliente vorba respectivă, că s-a şi făcut linişte în salonul de coafură artistică «Moţul şic», atât doamnele de sub cască, cât şi doamnele care aşteptau la rând arătând respect pentru cărţi, piese, simfonii sau sclupturi.

Mi-a venit aşa, un impuls de inspiraţie să le spun că eu scriu scrisori la o redacție, deci fac un act de cultură, dar mai bine că mi-am ţinut gura fiindcă am avut ocazia astfel să aflu cum fac doamnele cultură la greu. Madam Blănescu zice «eu, fetelor, îmi place cultura de mică, tăticu era factor poştal şi înainte să ducă revistele la abonate trecea pe-acasă să mănânce de prânz şi până sorbea ciorba de fasole, haţ! – rădeam prin lectură cinci-şase reviste».

Atunci madam Popescu a-nceput să râdă cu lacrimi de-a fost nevoie s-o scoatem, eu şi ucenica Florica, de sub cască, să nu se electrocuteze. «Păi tu crezi că cultura e din reviste?» îi zicea printre sughiţuri lui madam Blănescu. «Cultura sunt rafturi întregi de cărţi, fată, metri întregi. Eu numai în sufragerie am vreo doişpe metri de cărţi, iar în dormitor încă vreo trei. Le ia al meu vrac, când merge în delegaţii. Acum îl aştept cu vreun metru de coperţi mai bleo, că trebuie să se asorteze cu tapetul din holişor».

Ce mai, tărăboiul cultural era-n toi! Deja cred c-am fi putut să-i zicem cenaclu. Madam Mărgescu a opinat că dacă n-ai adormit măcar o dată-n viaţa ta la un teatru, ori la o simfonie, ceva, se cheamă că n-ai dat cu nasul de marea cultură, oricâte cărţi şi reviste ai căra în casă. Acum, în problema simfoniilor, dânsa e de părere că trebuie să le alegi la început pe cele mai liniştite, şi după aceea, treptat, pe măsură ce-ţi creşte nivelul cultural şi antrenamentul, poţi adormi şi la cele mai zgomotoase. «Eu, fetelor, acuma cel mai bine dorm pe Wagner», zice. Toată lumea a fost de acord că are dreptate.

Ce facem însă cu sclupturile? Cum să fie ele, mari sau mici? S-a dezbătut mult chestia asta. Dacă sclupturile sunt mari, ele au valoare însă nu încap în casă, iar în curte nu se potrivesc deloc cu piticii aceia drăgălaşi care nu trebuie să lipsească din straturile de flori. Dacă sclupturile sunt mici, le poţi pune peste tot în camere, dar nu mai sunt aşa valoroase. Ce-i de făcut?

Atunci ucenica Florica, ca să vezi de unde sare iepurele, a roşit, a tuşit ruşinoasă şi până la urmă a trântit o idee de le-a lăsat pe toate doamnele cliente cu gurile căscate: sclupturi mici, dar din materiale scumpe – aur, platină, argint, de-astea. Am lăudat-o toate. Uite că şi tânăra generaţie iubeşte cultura…”